Directorii unor şcoli din Dolj se plâng că primesc produse alterate în cadrul programului „Laptele şi cornul”

0
182

Licitaţia pentru programul „Cornul şi laptele”, pentru anul şcolar 2011-2012, a fost câştigată de „o asociere de firme” – SC VEL PITAR SA şi SC DINCUDANA SRL. 15 milioane de lei au fost alocaţi pentru ca aceste produse să ajungă la cei peste 65.000 de elevi din Dolj. Din păcate în ultima perioadă tot mai mulţi directorii de şcoli se plâng de firmele distribuitoare, care livrează produse perimate. Unii au făcut deja sesizare către Inspectoratul Şcolar Judeţan Dolj, alţii doar se plâng de calitatea proastă a unora dintre alimente.

La licitaţia pentru programul „Cornul şi laptele” au fost înscrise şapte firme La data de 21 septembrie a.c. licitaţia s-a încheiat, iar pe cele trei sectoare în care este împărţit judeţul Dolj a câştigat o asociere de firme – SC VEL PITAR SA şi SC DINCUDANA SRL, preţul fiind de 0,86 de lei fără TVA şi 1,04 lei cu TVA. La acel moment preşedintele Consiliului Judeţean Ion Prioteasa declara că şi-ar fi dorit să fie firme din judeţul Dolj „dar nu a fost să fie, aşa sunt licitaţiile”. Tot Ion Prioteasa declara că acest program „a fost foarte bun la început, dar în anii următori sperăm să se găsească o altă soluţie, pentru că nu mai sunt aceleaşi rezultate”. Parcă a simţit ceva şeful administraţiei judeţene, pentru că nu a trecut mult timp de la momentul câştigării contractului şi cele două societăţi au început să aibă reclamaţii cu privire la calitatea laptelui livrat. Tot mai mulţi directori de unităţi de învăţământ din Dolj se plâng de faptul că au fost zile când nu au putut da laptele copiilor să îl consume pentru că acesta era stricat. Printre unităţile de învăţământ care au avut probleme de acest gen se află şcoala din Cotofenii din Dos, din satul Fratoştiţa – oraş Filiaşi şi cea din Coţofenii din Faţă. Directorul ultimei şcoli amintite a depus o sesizare la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj la data de 9 decembrie a.c.. Reprezentanţii ISJ Dolj au trimis plângerea către Consiliul Judeţean Dolj, pentru a lua măsurile necesare. „Inspectoratul Şcolar Judeţan Dolj a fost informat în acest sens. Noi nu avem calitatea de contractant şi am sesizat Consiliul Judeţean Dolj pentru a lua toate măsurile ce se impun cu firma distribuitoare”, a declarat inspectorul şcolar general Mihaela Moţăţeanu.

Caietul de sarcini prevede, societăţile nu respectă

În caietul de sarcini, cu privire la calitatea produselor lactate şi de panificaţie este prevăzut în mod clar faptul că trebuie să respecte parametrii microbiologici de calitate prevăzuţi la cap. III „Norme microbiologice” din Normele igienico-sanitare pentru alimente, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 975/1998, cu modificările ulterioare. De asemenea, societăţile care au câştigat licitaţia sunt obligate să respectate condiţiile prevăzute de Ordinul ministrului agriculturii şi alimentaţiei şi al ministrului de stat, ministrul sănătăţii nr. 327/166/2000 pentru aprobarea utilizării laptelui reconstituit din lapte praf la fabricarea laptelui de consum, precum şi condiţiile minime de calitate, şi anume: lapte de consum STAS 143-84;  lapte bătut S.P. 504-2000; lapte praf STAS 5559-83; iaurt SR 3665-1999. Pentru menţinerea stării de sănătate şi nutriţie a copiilor, laptele de consum administrat trebuie să aibă minimum 3,2% proteine şi minimum 1,8% grăsime. În cazul produselor lactate, acestea vor fi păstrate până la servire la temperatura maximă de 8 grade C. Data-limită minimă de consum care va fi stabilită de producător va fi de: 24 de ore pentru lapte dulce; 5 zile pentru lapte bătut şi iaurt; 48 de ore pentru produse de panificaţie. Pentru zonele în care se face distribuţie săptămânal se vor putea distribui produse lactate rezistente o perioadă de 5 zile (brânzeturi echivalente, iaurt, lapte praf, lapte UHT)”, se arată în caietul de sarcini.

Distribuţia se face conform unui orar întocmit la nivel judeţean

Firmele sunt obligate să utilizeze pentru transport şi distribuţie autovehicule speciale termoizolate şi dotate cu instalaţii frigorifice pe timpul perioadei de vară, conform prevederilor cap. IV „Norme privind depozitarea şi transportul alimentelor” din Normele de igienă privind producţia, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul şi desfacerea alimentelor, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 976/1998, cu modificările ulterioare. Şcolile şi grădiniţele, pentru depozitare sunt obligate să folosească spaţii special amenajate pentru păstrarea produselor în condiţii de igienă. Societăţile distribuitoare nu pot aduce ca argument în favoarea lor distanţa mare a sediului faţă de judeţ, pentru că distribuţia se face zilnic, bisăptămânal sau săptămânal, conform unei scheme-cadru şi unui orar întocmit la nivel judeţean, care conţine: zone cu distribuţie zilnică; zone cu distribuţie bisăptămânală (localităţi aflate la distanţă de maximum 50 km de sediul distribuitorului); zone cu distribuţie săptămânală (localităţi aflate la o distanţă mai mare de 50 km de sediul distribuitorului). Cele două societăţi ştiu cu siguranţă că încălcarea clauzelor contractuale atrage după sine şi rezilierea contractului.