Centrul istoric şi Parcul Romanescu, proiecte premiate la Gala AMR 2018

0
540

Craiova a primit, luni seară, pentru al doilea an consecutiv, Premiul de excelență din partea Asociației Municipiilor din România. De această dată, autoritățile locale au fost recompensate pentru proiectele realizate în registrul „regenerării urbane a spațiilor publice”, fiind vorba de reabilitarea Centrului istoric şi modernizarea Parcului Nicolae Romanescu, ambele investiţii cu fonduri europene.

Premiul AMR 2018 a fost acordat, luni seară, primarului Craiovei, Mihail Genoiu, în cadrul Galei organizate, pentru al doilea an consecutiv, pentru a recunoaşte proiectele mari, care au duse la bun sfârşit de administraţiile din ţară. Dacă anul trecut, Bănia era recompensată pentru investiţiile din Sănătate, fiind anul modernizărilor din spitale, de această dată au fost evidenţiate proiectele din registrul Regenerării urbane, municipalitatea craioveană fiind răsplătită cu Premiul de excelenţă pentru două proiectele mari, reabilitarea Centrului istoric şi modernizarea Parcului Nicolae Romanescu.

Premiul a fost înmânat primarului Mihail Genoiu

Pe scenă, primarul Craiovei a mulţumit organizatorilor, în speţă AMR, pentru premiul acordat şi echipei din Primăria Craiova care a făcut ca aceste proiecte să fie realizate. „Noi, primarii, suntem obișnuiți să fim certați în permanență, să ni se ceară, să fim cuplați la tot ceea ce este nevoie în urbea noastră și sunt rare momentele în care cineva ne aduce mulțumiri. De aceea, tot ceea ce se întâmplă în această seară (n.r. – luni seara) face parte din categoria puținelor momente când cineva se îndreaptă și cu mulțumire spre ceea ce am făcut și facem în urbea noastră. Sunt lucruri care te fac să fii mândru, să fii optimist în tot ceea ce înseamnă viitorul orașului”, a afirmat primarul Mihail Genoiu,în cadrul galei de premiere. „Cel mai mult le mulţumesc însă cetățenilor – au fost nişte proiecte grele care s-au desfăşurat sub bagheta Ministerului Culturii, amândouă fiind monumente istorice – care au avut încrederea și răbdarea că vor fi duse la bun sfârșit”, a mai spus Genoiu.

„Am reuşit să conservăm centrul istoric al aristocraţiei sudului”

Edilul Craiovei a evidenţiat apoi faptul că aceste două proiecte înseamnă mult pentru municipiu şi pentru craiovenii care se mândresc atât cu centrul istoric, dar în special cu Parcul Nicolae Romanescu. „Craiova a fost recunoscută ca un centru al aristocrației sudului, în anii anteriori, și noi am reușit să conservăm acest Centru istoric, lucru consemnat și de Comisia Europeană. Într-o discuție pe care am avut-o cu cei care își desfășoară activitatea în centrul istoric, discuție găzduită la Camera de Comerț, se spunea că am reușit nu doar să facem ca lucrurile să miște în centrul istoric, ci să circule banii acolo, ceea ce este un lucru extraordinar”, a mai spus Genoiu.

„Parcul Romanescu a fost redat cetățenilor, este o minunăție!”

Al doilea proiect premiat la categoria „Regenerare urbană” a fost Parcul Nicolae Romanescu, modernizat, după cum se ştie, cu fonduri europene. Amintind că iniţiativa a aparţinut fostului primar Lia Olguța Vasilescu, actualul edil a catalogat parcul drept „o minunăţie”, lucru care îl face demn de renumele de cel mai frumos parc natural din Europa de est, aşa cum este şi cunoscut. „În anul 1900, acest parc primea, la Expoziția mondială de la Paris, premiul de excelență pentru peisagistică. Cu o suprafață de 20 de hectare, parcul a fost redat cetățenilor, este o minunăție! A fost redat în aceeași formă în care a fost gândit de cel mai bun primar pe care l-a avut vreodată Craiova, primarul Nicolae Romanescu. Este un lucru cu care ne mândrim, toți craiovenii se mândresc foarte mult cu acest parc, și vă invităm ca, atunci când aveți ocazia, să-l vizitați pentru că este cel mai frumos parc natural din Europa de Est”.