A descoperit un tezaur, la Desa, dar nu rămâne cu ceva, după încălcarea legii

0
473

Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Dolj, din cadrul sectorului specializat pe protejarea patrimoniului cultural naţional, au confiscat 149 de bunuri arheologice, susceptibile de a face parte din patrimoniul naţional. Oamenii legii au constatat că un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Desa, care avea autorizaţie de deţinere pentru detectoare de metale, a găsit bunuri de valoare inestimabilă, unele din epoca bronzului, pe care, în loc să le predea, aşa cum spune legislaţia, beneficiind, ulterior, şi de recompensă, a ales să le ascundă, suspiciunea fiind de comercializare pe “piaţa neagră”. În zonă, este un şantier arheologic, care face parte din Patromoniul Naţional, unde au fost descoperite mai multe dovezi ale vieţii în zonă, inclusiv din perioada Imperiului Roman. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, bunurile fiind confiscate, cercetările fiind în derulare.