Primăria Craiova caută şef la Imagine

0
601

primaria craiovaPrimăria Craiova a scos la concurs postul de şef al Serviciului de Imagine, care se află în aparatul de specialitate al primarului Lia Olguţa Vasilescu. Funcţia a rămas vacantă după ce Ionuţ Pîrvulescu, referent şi apoi şef al serviciului, şi-a dat demisia din această funcţie.

Concursul a fost publicat de municipalitate, pe site-ul său, pe data de 10 noiembrie, iar eventualii candidaţi au la dispoziţie 20 de zile ca să-şi depună dosarele. Examenul pe post este programat să aibă loc la sediul Primăriei, pe data de 14 de decembrie, şi constă în două probe. Prima este proba scrisă, care va fi urmată de proba de interviu. După acordarea notelor finale, lucrările scrise se desigilează. Punctajele obţinute de fiecare dintre candidaţi şi menţiunea „admis” ori „respins” se afişează la sediul autorităţii timp de două zile, pentru depunerea şi soluţionarea unor eventuale contestaţii. Fiind vorba de o funcţie de conducere, candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă minimum 70 de puncte.

Foarte bun cunoscător de engleză şi franceză

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile specifice de participare, conform legii statutul funcţionarilor publici: să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – 2 ani; studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice. Autorităţile locale cer ca noul şef de Imagine să cunoască şi două limbi străine – engleză şi franceză – la nivelul „foarte bine”. Bibliografia este afişată la sediul instituţiei.

Ionuţ Pîrvulescu a rămas referent

În primul şi începutul celui de-al doilea al primarului Lia Olguţa Vasilescu, de imaginea instituţiei s-a ocupat jurnalistul Ionuţ Pîrvulescu, care a fost încadrat mai întâi ca referent al serviciului, apoi promovat şef de serviciu. În declaraţia de avere, din octombrie 2016, acesta a menţionat că îndeplineşte funcţia de referent şi că a încasat un venit anual de la Primăria Craiova de 14.000 de lei. Ionuţ Pîrvulescu lucrează în administraţie din anul 2013, însă postul de şef de serviciu a rămas vacant din vară, când acesta şi-a dat demisia, după ce numele său a fost legat de procesul în justiţie al primarului Olguţa Vasilescu. Acest zvon a fost infirmat ulterior de edilul Craiovei.