La Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” se profilează o conducere nouă

0
1167

colegiul stefan velovanPractic, s-a finalizat concursul pentru ocuparea posturilor de director, respectiv director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar, rămânând să mai aibă loc examinările reprogramate din cauze obiective. În mare, se cunosc rezultatele. Ultimele două instituţii care au fost programate au fost Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” şi Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”, ambele din Craiova.

La prima instituţie, prof Zamfirică Petrescu a câştigat fără emoţii concursul pentru funcţia de director adjunct. La „Ştefan Velovan” a fost o competiţie acerbă. Primul loc, în ceea ce priveşte competiţia pentru funcţia de manager, a fost ocupat de prof. Vasile Voinescu, urmat de actualul director, prof.  Adrian Stroe. Cei doi şi-au păstrat poziţiile şi pentru adjunct. Va urma perioada contestaţiilor, pentru toţi participanţii din teritoriu, care vor fi depuse între 21-23 noiembrie, soluţionarea lor fiind făcută cunoscută în luna decembrie. Cum foarte multe cadre didactice au optat pentru mai multe posturi, unii fiind şi eligibili în diverse cazuri, se aşteaptă opţiunea acestora, astfel încât, deocamdată, nu se poate vorbi de o situaţie strictă a posturilor ocupate.