Elevii doljeni îşi aleg reprezentanţii

0
369

Consiliul Judeţean al Elevilor din judeţul Dolj organizează alegerile pentru ocuparea funcţiilor din cadrul bordului de conducere al organizaţiei. Alegerile au fost programate pentru astăzi, la ora 13.00, în incinta Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuşi” din Craiova. Pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi directori de departamente vor concura şapte elevi din diferite licee doljene. Candidaţii pentru aceste posturi executive vor susţine un discurs cu o durată de maxim 7 minute, după care, în premieră, se va organiza şi o dezbatere între candidaţi. Întrebările vor veni din partea reprezentanţilor liceelor din judeţul Dolj, dar şi din partea moderatorului, iar apoi, fiecare candidat va avea ocazia să pună câte o întrebare celuilalt contracandidat.

Consiliul Elevilor reprezintă o formă de organizare asociativă a elevilor cu un rol important în democratizarea şcolii şi a relaţiilor dintre elevi şi profesori. Acesta reprezintă interesele elevilor din învăţământul preuniversitar la nivel şcolar, local, judeţean şi naţional. Prin intermediul Consiliului Elevilor, singura structură condusă şi organizată de către elevi, aceştia pot desfăşura activităţi extraşcolare, dar şi reprezenta colegii în faţa Consiliului Profesoral. La momentul actual, Consiliul Judeţean al Elevilor din Dolj este condus de către Alexandru Muşuroi, elev la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu”, care a reuşit pe parcursul mandatului său să desfăşoare câteva proiecte inovative care au venit în sprijinul elevilor din Bănie.

ELIZA BOTNARI