Craiovean decedat în incendiul care i-a mistuit apartamentul

0
358

Un craiovean de 64 de ani şi-a pierduta viaţa, în noaptea de miercuri spre joi, într-un incendiu care i-a mistuit apartamentul. Două autospeciale din cadrul Detaşamentului 2 Pompieri Craiova au fost solicitate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la apartamentul lui Ion Brînduşoiu, de 64 de ani, de la blocul 13, de pe strada I.D. Sârbu din Craiova. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul cuprinsese holul şi una din camerele apartamentului cu posibilităţi de propagare la restul locuinţei. În timpul incendiului, proprietarul apartamentului a suferit arsuri de gr. II-III la nivelul trunchiului şi membrelor, fiind găsit decedat. După ce au stins flăcările, pompierii au stabilit că cel mai probabil incendiul a fost provocat de faptul că proprietarul a adormit cu lumânarea aprinsă.

„Incendiul a distrus o cameră, cu tot cu mobilier, şi holul apartamentului pe o suprafaţă de aproximativ 20 m.p. ”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj.