Valeriu Zgonea, alături de oamenii din Bratovoieşti

1
417

Valeriu Zgonea, candidatul USL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul Segarcea – Valea Dunării, a fost întâmpinat cu bucurie de locuitorii comunei Bratovoieşti. Deputatul Valeriu Zgonea a discutat cu localnicii despre realizările din ultimii ani, despre proiectele începute în comună, dar şi despre problemele cu care se confruntă oamenii din Bratovoieşti.

Locuitorii comunei spun că aşteaptă extinderea sistemului de alimentare cu apă în toate satele şi asfaltarea străzilor din Bădoşi şi Prunet. Dincolo de problemele legate de aceste proiecte locale, pentru care fosta guvernare nu a alocat niciun leu, durerea oamenilor se poate traduce simplu, în două cuvinte: salarii şi pensii. „Domnule deputat, să aibă copiii unde munci şi să avem şi noi pensii din care să putem trăi!”, a spus o bătrânică, în târgul de săptămână din Bratovoieşti.

Valeriu Zgonea cunoaşte foarte bine realităţile din teritoriu şi se bucură de încrederea localnicilor, pentru că îi reprezintă de ani buni în Parlamentul României şi a fost mereu alături de oameni, s-a bătut pentru a atrage fonduri în Dolj şi pentru a rezolva problemele cetăţenilor.

„Am ascultat ceea ce spun oamenii, despre vieţile lor, despre  acest guvern, despre ce îi frământă, ce îşi doresc şi ce fel de Românie vor. Astăzi, foarte mulţi români sunt preocupaţi şi nesiguri. Şi este vorba despre nesiguranţa zilei de mânie, nesiguranţa şansei lor de a reuşi să facă ceva bun cu viaţa lor. Foarte mulţi români sunt dezamăgiţi şi deznădăjduiţi, se gândesc că fiii şi fiicele lor o vor duce şi mai rău, indiferent că măsurăm în termenii unui loc de muncă, ai unei case sau ai unui venit. Reducerea inegalităţii între bogaţi şi restul populaţiei, susţinerea tinerilor şi reînnoirea valorilor comunităţii devin obiectivele noastre principale pentru o Românie Puternică, pentru o Românie europeană. Ceea ce am realizat la guvernare în doar şase luni, ne face încrezători că vom reuşi, prin votul pe care românii îl vor da la 9 decembrie, să continuăm cu Guvernul USL, cu Victor Ponta premier, având totodată susţinerea unei largi majorităţi parlamentare”, a declarat Valeriu Zgonea.

 

1 COMENTARIU

  1. In satul FOISOR – Com. DRANIC sa mergeti sa vedeti ce jalnic este , nu au cu ce se transporta localnici pina la SEGARCEA , DRANIC sa-si rezolve problemele cele de sanatate daca nu si cele alimentare , este jalnic in iarna anului 2011 o luna si jumatate au fost izolati de lume nametii cit casele de mari , nimeni nu-i viziteaza in acel sat uitat de lume incercati si ajutatii ca mai sint decit citeva case cu batrini care isi duc viata din greu “AJUTATII , AJUTATII “

Comments are closed.