Tricolorii întâlnesc noua senzaţie mondială

0
332

România – Belgia

Bucureşti, „Naţional Arena”, ora 21 (Antena 1)

România: Tătăruşanu – Găman, Chiricheş, Goian, Radu Ştefan – Pintilii, Bourceanu – Torje, B. Stancu, Tănase – Marica. Selecţioner: Victor Piţurcă.

Belgia: Mignolet – Ciman, Kompany, Van Buyten, Vertonghen – Witsel, Hazard, Fellaini, Mertens – De Bruyne, Benteke. Selecţioner: Marc Wilmots.

 

România întâlneşte Belgia, o echipă tânără şi extrem de valoroasă, cu un prim „11” aproximat la 200 de milioane de euro

Tricolorii încheie anul competiţional în seara aceasta, în spaţiul devenit tradiţional, „Arena Naţională”, cu un amical puternic, în faţa Belgiei, o echipă care a înregistrat probabil cel mai mare salt ca nivelul lotului de jucători. Va fi o revanşă a meciului disputat la Liege acum un an şi încheiat 2-1 pentru „diavolii roşii”. Van Buyten şi un autogol al lui Cociş, respectiv Daniel Niculae au punctat atunci, într-un joc dominat clar în prima parte de gazde, însă care ar s-ar fi putut termina egal dacă Raţ marca din penalty pe final. Ambele echipe traversează o perioadă de schimbare a generaţiilor, în care selecţionerii apelează la jucători tineri, însă belgienii au soluţii mult mai numeroase, cât şi mai celebre decât ale noastre. Practic, tinerii „diavoli” ai lui Wilmots sunt aproape de nivelul granzilor continentului, Spania, Italia şi Germania, ei provenind de la formaţii precum Atletico Madrid, Chelsea, Manchester City, Ajax, Everton, Aston Villa, Bayern Munchen, PSV Eindhoven, Tottenham, „Gladbach” sau Werder. Doar doi dintre adversarii noştri, Hazard şi Witsel, i-au costat în vara trecută, pe Chelsea, respectiv Zenit, câte 40 de milioane de euro, practic cam cât ar valora întreg lotul României, însă Wilmots mai are destui „diavoli” care sunt cotaţi între 15 şi 30 de milioane de euro. „Tricolorii” nu sunt speriaţi însă, chiar dacă în ultima partidă au pierdut cu 4-1 acasă în faţa Olandei, în timp ce Belgia a dispus cu 4-2 de trupa lui van Gaal. Marica este optimist declarând ieri că putem să-i batem pe Hazard şi compania. ”Ştim că Belgia a bătut Olanda cu 4-2 şi Serbia cu 3-0, e o echipă foartă bună, cu jucători tineri, talentaţi, dar şi campionatul României e în creştere şi de aici vin mulţi jucători la lot. Pentru moral şi încredere ar fi excelent să câştigăm cu Belgia. Am mai urca şi nişte locuri în clasamentul FIFA, fiindcă ae dorim să ajungem în urna a doua valorică”  a declarat Ciprian Marica, cel care a marcat unicul gol al României contra Olandei. De partea cealaltă, selecţionerul belgian Marc Wilmots are ca obiectiv ajungerea în „Top 10” mondial, bazându-se pe un lot extrem de valoros. „Voi face şi câteva experimente în echipă, însă sistemul şi stilul de joc rămân neschimbate. Le-am spus jucătorilor că acum suntem pe locul 20 în clasamentul FIFA, dar eu vreau să ajungem în primele zece. Să câştigăm în faţa României ar fi un bun început în acest sens. Nu voi avea la dispoziţie o serie de jucători, accidentaţi, dar aşa e în fotbal. Am încredere sută la sută în jucătorii pe care i-am convocat” a declarat Wilmots, fostul internaţional belgian din anii 90.

 

Celelalte meciuri amicale de astăzi:

Georgia – Egipt (ora 16)

Armenia – Lituania (ora 17)

Rusia – SUA (ora 17)

Bulgaria – Ucraina (ora 18)

Cehia – Slovacia (ora 18.30)

Iran – Uzbekistan (ora 18.30)

Algeria – Bosnia (ora 19)

Cipru – Finlanda (ora 19)

Macedonia – Slovenia (ora 19)

Arabia Saudită – Argentina (ora 19)

Kuwait – Bahrain (ora 19)

Tunisia – Elveţia (ora 19)

Lichtenstein – Malta (ora 20)

Africa de Sud – Zambia (ora 20)

Israel – Belarus (ora 20.30)

Andorra – Islanda (ora 21)

Chile – Serbia (ora 21)

Maroc – Togo (ora 21)

Turcia – Danemarca (ora 21)

Luxemburg – Scoţia (ora 21)

Austria – Coasta de Fildeş (ora 21.30)

Gabon – Portugalia (ora 21.30)

Ungaria – Norvegia ( ora 21.30, TVR2)

Olanda – Germania (ora 21.30, Digisport 2)

Suedia – Anglia (ora 21.30, Sport.ro)

Italia – Franţa (ora 21.30, Raiuno)

Polonia – Uruguay (ora 21.45)

Irlanda  – Grecia (ora 21.45)

Albania – Camerun (ora 22.45)