Campania „Tu decizi! Votează legal!” lansată şi în Dolj

1
779

În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată ieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, a fost lansată campania de informare vizând prevenirea încălcării prevederilor legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului derulată sub titlul „Tu decizi! Votează legal!”. După conferinţa de presă, membrii Centrului de Comunicare Judeţean au împărţit, în centrul Craiovei, pliante cuprinzând sfaturi preventive şi cele mai întâlnite infracţiuni, precum şi pedepsele prevăzute pentru acestea.

În contextul desfăşurării alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, din 9 decembrie, reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor derulează, la nivel naţional, campania „Tu decizi! Votează legal!”. În cadrul unei conferinţe de presă organizată ieri la sediul IPJ Dolj, campania a fost lansată şi în judeţ şi are drept scop informarea, prevenirea şi conştientizarea cetăţenilor cu drept de vot asupra sancţiunilor aplicate în cazul nerespectării legislaţiei în vigoare.

Comisaru-şef Nicuşor Badea, comandantul IPJ Dolj, a anunţat, în deschiderea conferinţei, măsurile luate până acum, la nivel instituţional, pentru buna desfăşurare a  alegerilor dar şi a campaniei electorale. „S-a constituit deja Comandamentul Operaţional, din care fac parte reprezentanţii Poliţiei, Inspectoratului de Jandarmi, Poliţiei de Frontieră şi ISU Dolj, dar şi Centrul de Comunicare Judeţean, format, aşa cum ştiţi, din purtătorii de cuvânt ai tuturor instituţiilor din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. În ceea ce priveşte campania pe care o lansăm astăzi, încercăm astfel să facem cunoscute cetăţenilor prevederile Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, dar şi sancţiunile la care se expun în cazul încălcării acestora”, a spus comisarul-şef Nicuşor Badea.

„Vocea unică” a Centrului de Comunicare Judeţean, comisarul-şef Adrian Căpraru, a explicat faptul că pe parcursul acestei campanii, purtătorii de cuvânt ai tuturor instituţiilor din subordinea MAI care fac parte din Centru de Comunicare Judeţean (respectiv ISU, IJJ, GJMb, Poliţia de Frontieră) vor încerca să intre în contact cu cât mai mulţi doljeni pentru a-i responsabiliza şi pentru a le explica infracţiunile prevăzute de lege, motiv pentru care au şi primit 14.000 de pliante şi aproape 2.000 de afişe ce vor fi împărţite în pieţe şi târguri din tot judeţul. De altfel, după conferinţă, au şi fost distribuite primele pliante în centrul Craiovei, în zona Prefecturii Dolj.

În altă ordine de idei s-a stabilit şi asigurarea pazei la secţiile de votare din Dolj, pentru ziua votării. Astfel, poliţiştii IPJ Dolj se vor ocupa de securitatea a 270 secţii de votare, cadrele ISU Dolj au în pază 83 secţii de votare, jandarmii IJJ Dolj – 97 de secţii de votare şi Biroul Electoral Judeţean, Poliţia de Frontieră – 57 secţii de votare, Poliţia Transporturi Feroviare – 11 secţii de votare, iar GJMb Craiova va avea mai multe echipe de rezervă pregătite să intervină în caz de nevoie.

 

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.