De domnii Monti, Papademos, Mario Draghi, acesta din urmă, în ultimele zile de mandat ca premier al Italiei, după ce a condus Banca Central Europeană, toţi economişti cu studii în SUA, toţi cu posturi bune în birocraţia UE, despre care lumea credea că vor face minuni, nu se mai vorbeşte. Se aminteşte doar vag. Monti şi Draghi ca şi Macron, imagini de arhangheli, au lucrat pentru Goldman Sachs. Şi când tehnocraţii eşuează, extrema-dreaptă aşteaptă pe tuşă. Cum s-a întâmplat în Italia. „Efectul Meloni” nu trebuie subestimat. Forţele de extremă-dreaptă sunt invariabil oferte electorale în perioadă de insecuritate şi dificultăţi economice. Politicile austerităţii continuă, dar cu faţă cosmetizată. Nu se mai numesc tot aşa, adică de austeritate, ci „plan de sobrietate”, o terminologie derivată dintr-o chirurgie estetică lexicală. Cuvintele nu sunt niciodată neutre. Se predică politici violente din fotoliile unor instituţii publice, cu fineţe tehnocratică. Se preferă, de pildă, creşterea negativă pentru a se evita termenul de recesiune, dar invenţia termenului de sobrietate pentru botezarea unor politici dure impuse cetăţenilor, este o uimitoare găselniţă. Pe lângă gargara financiaro-tehnocrată mai vine ceva la pachet. Ceva periculos: toţi care mormăie sunt populişti. Măsurile anunţate de doamna von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, privind reducerea consumului de energie sunt de-a dreptul siderante, şi aşa cum anunţa în urmă cu câteva zile prof. univ. Petrişor Peiu, a cărui expertiză în materie nu poate fi pusă la îndoială, ele reprezintă o lovitură năucitoare dată capitalismului european. Modelul capitalist clasic de sorginte americană, se baza pe stimularea consumului (e drept şi pe investiţii) motiv pentru care comuniştii, în derâdere, botezaseră capitalismul „societatea de consum”. Războiul din Ucraina este o circumstanţă, dureroasă, dar nu este un război al europenilor, oricât de solidari, de uniţi, de loiali, de înţelegători ar fi faţă de ucrainieni, aflaţi până la urmă într-o confruntare fratricidă. Agravarea crizei energetice în Europa, în urma sabotajului gazoductului Nord Stream 1, apare ca o contradicţie la tot ceea ce se putea înţelege. Nici pomeneală, aşadar, de o posibilă negociere. Beligeranţii nu dau nici un semnal că intenţionează să se oprească. Unii că nu pot, ceilalţi pentru că nu vor. Ruşii ştiu că riscă tot, ceilalţi doresc să se revină la situaţia anterioară anului 2014: abandonarea Donbasului şi Crimeei. Ruşii, aşadar, au pistolul la tâmplă. Un sfârşit nefast ar avea pentru ei repercursiuni geo-politice incalculabile. Scenariu imposibil. Continuând războiul, Ucraina riscă să devină un câmp de ruine. Adversarii adevăraţi ai ruşilor în acest război nu riscă nimic. Atenţia europenilor se concretizează pe criza economică cu ameninţarea unei inflaţii de două cifre şi a unei recesiuni care poate antrena tulburări sociale şi politice pe întreg continentul. În Franţa este anunţată deja o grevă generală pentru 18 decembrie. O grevă care poate contamina şi pe alţii. Criza nu se poate decât agrava odată cu venirea iernii. Un sondaj, în Germania, arată că 70% dintre repondenţi sunt în general favorabili Ucrainei, dar doar 35% aprobă o susţinere militară importantă. Criza energetică ameninţă ţările europene cu dezindustrializarea. Şi sabotarea Nord Stream are implicaţii majore. Şi încă un detaliu: summit-ul inaugural al Comunităţii Politice Europene (CPE) care s-a ţinut la Praga reunind „cei 27” dar şi alte 17 ţări non-membre semnalează că adevăratul proiect de integrare europeană este terminat. CPE, în opinia unor analişti, n-a fost altceva decât o stratagemă deghizată pentru a încetini aderarea efectivă a ţărilor din estul Europei şi Balcani.
