Cu respinşi şi admişi, concursul merge mai departe

0
336

odoblejaPe 12 octombrie, s-a încheiat proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar, cu caracter eliminatoriu, cei care nu au promovat nemaiputând participa la celelalte probe de examinare. Au fost respinse, prin nota obţinută, dosarele a 45 de persoane, pentru 51 de candidaturi, mai mulţi dintre ei depunând dosarele pe mai multe funcţii. De asemenea, s-au înregistrat patru absenţi, iar printre cei care nu au obţinut notă de trecere se numără şi cadre didactice aflate în funcţie, unele cu notorietate.

 La Colegiul „Ştefan Odobleja” din Craiova s-a desfăşurat, miercuri, 12 octombrie, prima fază, cea scrisă, a examenului de ocupare a posturilor de director şi director adjunct în instituţiile de învăţământ preuniversitar. „Au fost depuse 451 de candidaturi, cu 302 de candidaţi înscrişi, unii dintre ei optând pentru mai multe funcţii. Au fost respinşi, după verificarea lucrărilor, operaţiune care s-a încheiat la ora 22:30, 45 de candidaţi. Cu tot volumul presupus pentru o asemenea zi, ne-am organizat foarte bine, nu au fost probleme, iar, în acest sens, le mulţumesc şi reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj, Poliţiei Locale Craiova. Metodologia a fost foarte clară, astfel că, pentru celelalte două probe, candidaţii trebuia să obţină minimum 35 de puncte în vederea continuării concursului. Comisiile vor rămâne aceleaşi şi lucrăm la un grafic pentru programarea celor care s-au înscris la mai multe posturi. Avem un caz în care un cadru didactic şi-a depus candidatura în trei judeţe – Dolj, Gorj, Mehedinţi, astfel încât am luat legătura să se facă programarea astfel ca acesta să poată fi prezent la toate întâlnirile . Atrag încă o dată atenţia asupra respectării legislaţiei, cu atât mai mult pentru Consiliile Locale, în aşa fel încât cei desemnaţi să facă parte din comisii să nu fie în conflict de interese ”, a declarat prof. Lavinia Elena Craioveanu, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Doi „maximi” şi susprize printre „picaţi”

Ca la fiecare concurs, sunt şi premianţi şi „picaţi”. Din prima categorie, cu maximul de punctaj (50) sunt prof. Alina Ciucă (care a aplicat pentru Şcoala Gimnazială „Sf. Dumitru” din Craiova) şi prof. Valeria Rozica (pentru Liceul Tehnologic „Alexandru Macedonscki” din Melineşti). Din păcate, sunt şi surprize, la care foarte puţini se aşteptau, cu atât  mai mult cu cât au în spate o carieră managerială: prof. Mihaela Genoiu  (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”), prof.  Andrei Onea  (Şcoala Gimnazială „Barbu Locusteanu” din comuna Leu),  Dinu Maria (Grădiniţa cu Program Prelungit „Tudor Vladimirescu” din Craiova), etc.