Tricolorii completează dubla fino-ugrică

0
309

România dispută în seara aceasta partida de la Helsinki, împotriva Finlandei, din preliminariile Euro 2016

După ce a ratat pe final examenul prim din dubla fino-ugrică, împotriva Ungariei, România susţine astă-seară a doua probă, întâlnind la Helsinki naţionala Finlandei. Din 8 meciuri disputate cu Finlanda, naţionala noastră are 6 victorii şi s-au mai înregistrat două remize. Ultima oară când cele două echipa s-au întâlnit a fost în preliminariile pentru CM 2006, când România a învins de două ori naţionla nordică. Ultimul joc s-a disputat în 2005, tot la Helsinki, în preliminariile Mondialului din 2006, iar tricolorii au câştigat cu 1-0, prin golul lui Mutu din penalty. Selecţioner era tot Victor Piţurcă. De la acel meci se mai află în lotul naţionalei noastre doar Răzvan Raţ, care astăzi va juca meciul cu numărul 100 în tricolor. Nordicii mai au doi jucători în lot de la partida de acum 9 ani: Tainio şi Eremenko jr.  Înaintea partidei aniversare pentru el, Răzvan Raţ a declarat: „E o partidă specială, este o performanţă pentru mine personal, dar aş fi de două ori mai fericit să câştigăm. Am pierdut două puncte pe teren propriu cu Ungaria şi avem nevoie să recuperăm începând cu jocul de la Helsinki. Finlanda este o echipă superioară calitativ Ungariei. Vom avea un meci foarte dificil”.

Piţurcă are doi indisponibili pentru jocul de azi, Goian, care a suferit în debutul jocului cu Ungaria o contractură la ischiogambierii de la coapsa stângă, şi Marica. În locul lui Goian a fost chemat Bogdan Mitrea, de la Viitorul. Selecţionerul ar putea schimba jumătate din echipa care a remizat cu maghiarii, în primul „11” putând apărea Luchin, Torje, Tănase sau Bogdan Stancu.

Paatelainen: „Aş fi mulţumit să nu pierdem cu România”

Selecţionerul Finlandei, Mixu Paatelainen, a declarat că echipa sa poate învinge România dacă va fi concentrată, energică şi va specula situaţiile care se vor ivi, însă a precizat că n-ar fi supărat dacă elevii săi nu se vor impune şi că ar fi mulţumit să nu piardă. „Grupa este echilibrată, vor mai fi destule meciuri egale şi surprize. Irlanda de Nord are şase puncte, România a rămas cu victoria din Grecia, plus egalul cu Ungaria. Dacă vom fi concentraţi, energici şi vom specula situaţiile care se vor ivi, putem învinge România. Am putea juca la fel cum am făcut-o cu Grecia. Cu siguranţă nu va fi un meci mai uşor decât cel pe care l-am avut cu Grecia, ci măcar la fel de greu, dacă nu mai greu. Vom întâlni o echipă puternică, periculoasă pe contraatac, cu jucători tehnici şi rapizi. Avem o şansă bună să câştigăm, trebuie să ne gândim la victorie. Totuşi, n-aş fi supărat dacă nu am câştiga, aş fi mulţumit să nu pierdem meciul cu România” a spus Paatelainen.

Fundaşul Jarkko Hurme a declarat că el şi colegii săi pot obţine cele trei puncte puse în joc: „Sunt convins că ne putem crea o serie de situaţii bune în meciul cu România, aşa că eu cred că putem obţine cele trei puncte”. Niklas Moisander a afirmat că echipa Finlandei trebuie să joace cu gândul la victorie: „Să profităm de ocaziile pe care le vom crea. Cu un succes am sta pe o poziţie bună în această grupă”. Atacantul Joel Pohjanpalo a subliniat avantajele finlandezilor: „Suntem în formă bună zic eu, jucăm acasă, echipa României face o deplasare lungă. Eu zic că este un avantaj pentru noi. România este o echipă cu jucători tehnici, dar şi de viteză, o echipă tipică pentru estul Europei”. Teemu Pukki a precizat că o remiză în meciul cu România nu l-ar mulţumi: „Am făcut egal cu Grecia acasă, încă o remiză pe teren propriu, cu România, nu m-ar mulţumi. Patru puncte din două jocuri acasă ar fi bine, deci cu România vom face totul să câştigăm”. Mijlocaşul Tim Sparv a declarat: „Cred că am evoluat faţă de precedentele preliminarii. Indiferent de rezultatul pe care îl vom obţine, totul va fi posibil în continuare, este genul de grupă în care orice se poate întâmpla până la sfârşit”.

Preliminariile Euro 2016, grupa F

Finlanda – România

Helsinki, stadion: „Olympic”, ora 21.45 (TVR 1)

Finlanda: Maenpaa – Arkivuo, Moisander, Toivio, Hurme – Ring, Sparv, Hetemaj,  Eremenko jr. – Pukki, Pohjanpalo. Selecţioner: Mixu Paatelainen.

România: Tătăruşanu – Luchin, Gardoş, D. Grigore, Raţ – Prepeliţă, Chiricheş – Torje, Sânmărtean, Tănase – B. Stancu. Antrenor: Victor Piţurcă.

Arbitru: Paolo Tagliavento (Italia).

Clasament

1. Irl. de Nord 2          2          0          0          4-1       6

2. Finlanda      2          1          1          0          4-2       4

3. România      2          1          1          0          2-1       4

4. Ungaria       2          0          1          1          2-3       1

5. Grecia          2          0          1          1          1-2       1

6. Ins. Feroe    2          0          0          2          1-4       0

Celelalte meciuri din grupa F: Insulele Feroe – Ungaria (ora 21.45), Grecia – Irlanda de Nord (ora 21.45).