Preşedintele PSD Dolj, în mijlocul doljenilor

0
358

Sfârşitul săptămânii trecute l-a găsit pe preşedintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda, în mijlocul locuitorilor din Malu Mare şi din Verbiţa. Acesta a discutat cu oamenii şi a aflat care sunt problemele reale ale fiecăruia dintre aceştia.

Sâmbătă, 11 octombrie a.c., preşedintele PSD Dolj s-a întâlnit cu cetăţenii comunei Malu Mare. “Am fost la Malu Mare, m-am întâlnit cu activul de partid, dar şi cu ceilalţi cetăţeni care au ţinut să ne aducă la cunoştinţă diversele probleme cu care se confruntă. Este adevărat că în ultima perioadă, şi nu numai, am ajutat atât cât am putut această comună, dar nu putem să rezolvăm totul peste noapte. Nu sunt genul de om care să facă promisiuni şi apoi să nu se ţină de cuvânt, motiv pentru care acolo unde ţine de mine şi este legal le-am spus că vom întinde o mână de ajutor şi pe viitor, în funcţie de posibilităţi, vom fi alături şi de locuitorii din comuna Malu Mare. Sunt prietenul domnului primar Alexandru Dicu, sunt alături de organizaţia PSD Malu Mare şi sper ca în data de 2 noiembrie şi 16 noiembrie să aibă un scor electoral care să îi plaseze între primele locuri”, a declarat preşedintele PSD Dolj, Claudiu Manda.

O zi mai târziu, duminică, la Verbiţa, Claudiu Manda a profitat de vremea frumoasă şi a asistat la meciul de fotbal dintre echipa locală şi cea din Unirea. Şi pentru că tot a fost prezent în comună, liderul social democraţilor doljeni a stat de vorbă cu cei prezenţi la meci.