Sindicaliştii din Educaţie, din nou la CEDO

0
358

Liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ au anunţat, ieri, că se vor adresa, din nou, Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a contesta  reeşalonarea plăţii a drepturilor băneşti câştigate în justiţie până în 2016, aprobată de Camera Deputaţilor. Sindicaliştii au mai depus la CEDO şi dosare pentru aplicarea Legii nr. 221/2008, care prevede  majorarea salariilor cu 33%.

„Până acum banii au fost opriţi abuziv, pentru că aveam hotărâri definitive şi irevocabile. Speranţa pe care o mai aveam era în justiţie. Dar acum Guvernul şi Parlamentul României calcă în picioare separaţia puterilor în stat. Calcă în picioare justiţia din România. Singura soluţie rămasă este să ne facă dreptate cei de la CEDO. Am trimis deja cinci dosare pe Legea nr. 221/2008. Şi în condiţiile actuale vom mai trimite şi împotriva reeşalonării drepturilor băneşti”, a precizat Constantin Rada, preşedintele FSLI Dolj.