PE recomandă primirea noastră în Schengen

0
333

Parlamentul European a adoptat ieri, cu largă majoritate, o rezoluţie non-legislativă care îndeamnă toate statele membre să adopte decizia de a extinde spaţiul Schengen pentru a include Bulgaria şi România strict pe baza procedurilor şi acquis-ului Schengen şi apreciază că nu se pot impune criterii suplimentare statelor membre aflate deja în proces de aderare la spaţiul Schengen. În rezoluţie, care a fost susţinută de grupurile Popularilor Europeni (PPE), Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), Liberalilor (ALDE), Verzilor şi Stângii Unite Europene (GUE), Parlamentul European subliniază că România şi Bulgaria au pus integral în aplicare acquis-ul Schengen, ceea ce, conform Tratatului lor de aderare şi cadrului juridic actual al UE, este singura condiţie pentru aderarea la spaţiul Schengen. Legislativul european mai cere tuturor statelor membre să-şi onoreze angajamentele asumate (…) în privinţa criteriilor de aderare la spaţiul Schengen şi să nu acorde prioritate populismului naţional. Documentul mai arată că România şi Bulgaria şi-au reproiectat şi reorganizat în mod fundamental sistemele integrate de gestionare a frontierelor, prin investiţii fundamentale în autorităţile de aplicare a legii, inclusiv pentru furnizarea de cursuri de formare şi prin achiziţionarea unor tehnologii de ultimă oră, şi şi-au consolidat vizibil cadrele juridice şi instituţionale, fapt recunoscut în toate rapoartele de evaluare Schengen.