Cercetat în libertate pentru trafic de minori

0
484

Magistraţii Tribunalului Dolj au respins, ieri după-amiază, propunerea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova de arestare preventivă a unui bărbat de etnie romă din Filiaşi, reţinut miercuri pentru trafic de minori. Bărbatul este acuzat de anchetatori că, împreună cu alte persoane, tot din Filiaşi, a traficat şi exploatat sexual, în Italia, mai multe tinere, cinci dintre ele minore, membrii grupului obţinând în acest fel aproximativ 50.000 de euro. Doljeanul a mai fost arestat preventiv şi în luna iunie, în baza mandatului emis de Judecătoria Filiaşi, într-un dosar în care era acuzat de proxenetism, fiind eliberat ulterior, la recursul care s-a judecat la Tribunalul Dolj. Procurorii DIICOT au şi formulat recurs împotriva deciziei Tribunalului Dolj.

Miercuri dimineaţa, ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, sub coordonarea unui procuror al DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova şi sprijiniţi de poliţişti ai IPJ Dolj, au organizat o acţiune în oraşul Filiaşi, având ca scop destructurarea unei grupări infracţionale care se ocupa cu traficul de minori. Oamenii legii au descins în 7 locaţii, în urma percheziţiilor fiind ridicate şi conduse pentru audieri, la sediul DIICOT Craiova, cinci persoane. Este vorba despre Dănuţ Constantin, zis “Giovani”, de 34 de ani, Gabriel T., de 39 de ani, Daniel Ş., de 40 de ani, Constantin B., de 37 de ani, Marius M., de 29 de ani, toţi din Filiaşi.

Potrivit anchetatorilor, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că membrii grupării infracţionale au traficat şi exploatat sexual, în Italia, în localitatea Roma, dar şi în judeţul Dolj, mai multe tinere, cinci dintre ele fiind minore, din aceste activităţi cei cinci obţinând câştiguri ilicite de aproximativ 50.000 euro.

Miercuri după-amiaza, la finalul audierilor, în baza probatoriului administrat în cauză procurorii DIICOT au dispus faţă de Dănuţ Constantin reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, în timp ce amicii săi au plecat acasă, aceştia fiind cercetaţi, în stare de libertate, pentru trafic de minori şi pornografie infantilă. Procurorii au luat această decizie cu privire la cei patru, pentru că aşteaptă rezultatele percheziţiei informatice în vederea completării probatoriului.

“Cei patru sunt cercetaţi pentru pornografie infantilă, deoarece au întreţinut raporturi sexuale cu o minoră, au făcut fotografii şi filme cu telefonul mobil şi le-au arătat unor persoane prin Filiaşi. Noi avem declaraţiile unor martori care au văzut filmele şi fotografiile, în urma percheziţiilor de ieri (n.r. – miercuri) am ridicat mai multe telefoane mobile şi CD-uri şi DVD-uri, dar nu s-a făcut încă percheziţia informatică. Tocmai de aceea nu au fost reţinuţi încă”, ne-a explicat Adrian Glugă, prim-procuror al Serviciului Teritorial Craiova al DIICOT.

Dănuţ Constantin, zis “Giovani”, a fost prezentat ieri, în jurul prânzului, Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa însă a respins propunerea procurorilor, dispunând faţă de bărbat măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Nemulţumiţi de decizia instanţei, mai ales că nu este prima dată când păţesc aşa ceva, procurorii DIICOT au declarat recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Craiova.

“Atât Giovani, cât şi un alt bărbat din Filiaşi, cu care a comis faptele, Constantin Cincu, plecat acum în Italia, au antecedente penale, cel din urmă fiind condamnat în trecut la închisoare pentru vătămare corporală gravă. În plus, avem o semnalare din partea autorităţilor italiene, care îi monitorizează tot pentru trafic de persoane. Iar instanţa, în ciuda probelor de la dosar şi a pedepsei mari prevăzute pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori, a respins propunerea de arestare preventivă. Bineînţeles că am declarat pe loc recurs şi sperăm să avem câştig de cauză la Curtea de Apel”, a mai spus Adrian Glugă.