Poliţia română are nevoie de ajutori de şef de post

0
397

Poliţia Română scoate la concurs 412 posturi de ajutor şef de post, prin încadrare directă din sursă externă, în scopul reducerii deficitului de personal. Înscrierile se fac online, la unităţile de poliţie care au scos posturile la concurs.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Inspectoratul General al Poliţiei Române, sunt scoase la concurs, prin încadrare directă, din sursă externă, 412 posturi în cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene ale Inspectoratului General al Poliţiei Române.

”Înscrierile se fac on-line, la unităţile de poliţie care au scos posturile la concurs, în perioada 13 – 24 septembrie a.c., inclusiv în zilele nelucrătoare. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente”, arată sursa citată.

Informaţii complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiţiile de participare, documentele necesare şi modalităţile de desfăşurare a concursurilor se regăsesc, începând de astăzi, pe site-urile inspectoratelor de poliţie judeţene: https://www.politiaromana.ro/ro/politia-romana/unitati-teritoriale.

În perioada 11 – 19 octombrie a.c., candidaţii ale căror dosare au fost validate vor participa la proba eliminatorie de evaluare a performanţei fizice. La data de 23 octombrie a.c., va fi desfăşurată proba scrisă, de tip test grilă.

Înscrierea candidaţilor se va realiza pe toate posturile de ajutor şef de post din cadrul inspectoratului, urmând ca numirea candidaţilor declaraţi „admis” să se realizeze în ordinea descrescătoare a notelor finale obţinute.