O mai veche doleanţă a românilor – repetat reiterată – de-a lungul anilor a primit, ieri, o tonică atestare, din partea preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, în discursul ţinut în faţa Parlamentului European. „Să deschidem spaţiul Schengen pentru România şi Bulgaria”. Inserarea unei asemenea idei, în construcţia discursului despre „starea Uniunii Europene”, nu este deloc întâmplătoare, ci mai degrabă exprimă necesitatea materializării – mult tergiversată – a unui deziderat, la destui ani după îndeplinirea condiţionalităţilor tehnice. România şi Bulgaria, două ţări vecine, securizează de fapt, împreună, flancul sudic al UE şi amânarea sine die a admiterii lor în spaţiul Schengen, sub cele mai nefericite justificări, demonstrează nu doar o marginalizare, la nivelul „celor 27”, cât şi o discriminare. Or, chiar ideii unei Europe în mai multe viteze, Jean Claude Juncker îi opune un model care să evite clivajele, prin găsirea unui compromis. Bineînţeles, preşedintele Comisiei Europene ştie, graţie unei retorici abile, să fie o „mediană” înţeleaptă între ţările din Estul şi Vestul Europei. Mai ştie că nu România şi Sofia deranjează, de la o vreme, Bruxelles-ul, ci, mai nou, Varşovia, Bratislava şi Budapesta, care nu recunosc sentinţa Curţii Europene de Justiţie privitoare la repartizarea cotelor de migranţi în toate ţările UE. Chiar dacă au dreptate, venind în întâmpinarea populaţiilor din ţările respective, asta este o altă discuţie. Au fost menajate, totuşi, în discursul său – interesant construit – afirmând doar cu subînţeles că „statul de drept nu este o opţiune”. Fiindcă ştie să fie patetic şi justiţiar. S-a dovedit categoric în privinţa Ankarei, şi nici nu putea fi altfel, în toiul unor acute divergenţe ale Turciei cu Germania. Referirile la directiva lucrătorilor detaşaţi, care urmează să fie modificată, fără a-l cita pe Emmanuel Macron, au fost vagi, dar rezonabile, formulate cu prudenţă. Nu s-a arătat de acord nici cu parlamentul şi nici cu bugetul specific pentru zona euro (19 membri), contrar lui Emmanuel Macron, care promitea aceste reforme în campania sa electorală pentru alegerile prezidenţiale. „Parlamentul euro este Parlamentul European”. Scurt şi concis. A avansat, în schimb, sugestia fuzionării postului de preşedinte al Eurogrupului (clubul miniştrilor de finanţe din eurozonă) cu cel de vicepreşedinte al Comisiei Europene, care ar deveni, de asemenea, comisar pentru economie. Acest „ministru european” al Finanţelor şi Economiei ar putea lua conducerea Mecanismului European de Stabilitate (MES) pentru dirijarea reformelor în ţările cu deficite mari. Schimbările instituţionale importante avute în vedere, fără a necesita crearea de instituţii suplimentare sau modificarea de tratate europene, au un calendar, despre care se va vorbi la 6 decembrie a.c., ideală fiind adoptarea lor definitivă, în martie 2019, momentul „Brexit”. Până la data menţionată se vor desfăşura şi alegerile legislative din Germania, 24 septembrie a.c.. În fine, la summitul european din 28 septembrie a.c. (Tallinn – Estonia) va fi precizată foaia de parcurs. O propunere insolită: alegerea preşedintelui unic al UE, de cele 350 de milioane europeni, fotoliul actual al preşedintelui Comisiei Europene, până în 2019, fuzionând cu cel al preşedintelui Consiliului European, deţinut de Donald Tusk. Tratatele europene neinterzicând această simplificare. Funcţia de preşedinte ales al UE ar avea un plus de vizibilitate şi autoritate. Ferm, ca de fiecare dată, în unitatea „celor 27”, respingând Europa „formată diferenţiat”, Jean Claude Juncker a citat România în câteva rânduri. Avantajos. Eurodeputatul Victor Boştnaru s-a şi exprimat: «Avem la Bruxelles un mai bun „român” în persoana lui Jean-Claude Juncker». S-a vorbit şi despre summitul special de la Sibiu, când România va deţine preşedinţia Consiliului European, dar până atunci mai este destul timp. Îmbucurător este totuşi faptul că tergiversarea admiterii României în spaţiul Schengen a fost recunoscută. Bineînţeles, ea nu se datorează, exclusiv, Comisiei Europene.
