BRD a obţinut suplimentarea plafonului de creditare în cadrul programului „Prima Casă”

0
359

BRD va acorda finanţări în programul Prima Casă până la finalul acestui an, după ce banca a obţinut o suplimentare a garanţiilor Fondului de Garantare a Creditelor de încă 60 milioane de euro, în urma epuizării mai rapide a plafonului anterior.

Oferta BRD-Groupe Société Générale în cadrul acestui program cuprinde credite în euro, acordate la cele mai bune dobânzi din piaţă, pe o durată de până la 30 de ani. Avansul este de doar 5% din preţul de achiziţie al locuinţei, iar valoarea maximă poate urca până la 71.250 euro, în funcţie de tipul imobilului finanţat. Fără comision de acordare, de gestiune şi de rambursare anticipată, creditul „Prima Casă” de la BRD propune două variante de rambursare: rate lunare egale sau descrescătoare, la alegerea clientului.

Dobânda Anuală Efectivă oferită de BRD – 4,34% pe an

De exemplu, pentru un credit în valoare de 40.000 EUR, acordat pe o perioadă de 30 de ani, suma lunară de plată este de numai 191 EUR. Dobânda Anuală Efectivă (DAE) oferită de BRD în acest caz este de 4,34% pe an. În plus faţă de posibilitatea de a finanţa o achiziţie imobiliară în programul « Prima Casă », BRD le oferă clienţilor interesaţi şi consultanţă gratuită pentru identificarea celei mai potrivite soluţii de finanţare. Clienţii pot găsi informatii complete si sfaturile de care au nevoie atât în agenţiile BRD, la consilierii de clientelă, cât şi cu ajutorul serviciului dedicat «Vocalis Prima Casă », la numărul de telefon 0800 804 804 (apel gratuit în reţeaua Romtelecom), accesibil de luni până duminică între orele 08:00-22:00. Prin acest serviciu, clienţii pot solicita documentaţia necesară întocmirii dosarului de credit şi analiza de preacceptare a creditelor Prima Casă prin telefon, obţinând pe loc răspuns la solicitarea lor de credit. De asemenea, serviciul facilitează stabilirea întâlnirilor cu consilierii de clientelă dedicaţi din agenţiile BRD.


În plus, 24 de ore din 24, cei interesaţi pot obţine informaţii despre Programul Prima Casă şi pot direcţiona cererile de informaţii prin completarea formularului disponibil pe site-ul http://www.creditulprimacasa.ro/ sau direct la adresa primacasa@brd.ro.