Săndoi, după meciul negru cu Viitorul: “Este o înfrângere usturătoare, recuperăm punctele la Timişoara“

0
402

Universitatea a pierdut cu 2-1, miercuri, contra Viitorului, la capătul celei mai slabe prestaţii din acest debut de sezon. Balanţa a fost înclinată de două erori colosale în defensivă, ambele avându-l în prim-plan pe Silviu Izvoranu, iar meciul s-a încheiat în huiduielile spectatorilor de pe “Extensiv”, care au solicitat demisia tandemului Cârţu – Săndoi.

La conferinţa de presă de la finalul jocului, tehnicianul principal al Ştiinţei, Emil Săndoi, a recunoscut superioritatea formaţiei lui Gică Hagi, dând totodată asigurări că Ştiinţa se va întoarce cu toate punctele de la Timişoara.

„După remiza de la Târgu Mureş şi victoria cu Chiajna ne doream un al treilea rezultat pozitiv. Din păcate, nu am reuşit acest lucru. Îl felicit pe Hagi, eu am spus de ceva timp că acesta este viitorul, să investeşti în tineri. Hodorogea, Nedelcu şi în special Tănase au reuşit o partidă excepţională, beneficiind, ce-i drept şi de două cadouri din partea noastră. În prima repriză a lipsit total marcajul. În partea a doua, în special pe final de meci am pus presiune pe adversar, dar ocazii clare nu ne-am creat cu excepţia şutului lui Vătăjelu. Munca de cinci ani a lui Hagi a dat roade. Echipa lui nu a pierdut în şase etape, a câştigat categoric cu ASA, mai clar decât o arată scorul (n.r. 1-0), iar acum la Craiova. Se vede că a progresat mult. Mă doare că nu am reuşit un rezultat bun, dar nu trebuie să capitulăm. Este o înfrângere usturătoare, dar vom recupera punctele la Timişoara. Vom face tot posibilul. Atunci când învingi toată lumea te aplaudă, când pierzi te huiduie. Ne dorim să ştergem impresia pe care am lăsat-o astăzi (n.r. miercuri), iar la următorul meci acasă, cu Steaua, jucătorii să iasă de pe teren în aplauze”, a declarat Săndoi.

Surpriza suporterilor Ştiinţei pentru “Rege”

La revenirea în Bănie, unde declara mereu că este locul în care „se simte cu adevărat fotbalist”, Gică Hagi a avut parte de o surpriză. Fanii Univerităţii au profitat de ocazie pentru a-i reaminti ”Regelui” că trebuia să joace pentru Craiova. Site-ul craiova-maxima.ro a publicat în ziua meciului cu Viitorul acordul de transfer prin care fotbalistul Gică Hagi era transferat, în urmă cu exact 32 de ani, de la Farul la Universitatea Craiova.

Pe 12 august 1983, mijlocaşul de 18 ani Gheorghe Hagi, noua senzaţie a fotbalului românesc la acea dată, urma să fie transferat la Craiova, campioana din urmă cu două sezoane din Divizia A.

În cele din urmă, însă, Nicu Ceauşescu l-a deturnat în ultimul moment pe tânărul Hagi spre Sportul Studenţesc, echipă pe care o simpatiza şi al cărei protector din umbră era.

Înaintea meciului fanii i-au înmânat lui Gică Hagi acordul de transfer pe care nu a mai apucat să-l semneze acum 32 de ani. Totodată, Hagi a primit un tricou al Craiovei cu numărul 10 şi un fular (foto, sursa Digi Sport).

Hagi: “Îmi pare rău că nu am putut să joc la Universitatea”

Fostul lider al naţionalei României s-a arătat încântat de modul cum a fost primit atât el, cât şi fiul său Ianis (titular şi pentru întâia oară căpitan la Viitorul), de publicul craiovean, mărturisind că regretă că nu a îmbrăcat tricoul alb-albastru când a fost fotbalist.

“Mă aşteptam să fim primiţi bine la Craiova. Am vorbit cu Ianis despre asta. Este motivul pentru care l-am adus şi anul trecut aici, atunci a simţit şi el ce înseamnă să fi fotbalist. Mi-a zis după ce a jucat în Cupă, când am pierdut, că i-a plăcut foarte mult. L-am adus şi acum şi nu sunt întâmplătoare lucrurile, am vrut să vadă unde există spirit, ce înseamnă fotbalul cu adevărat. E încântat şi el de lucrul ăsta, iar eu mă simt extraordinar la Craiova. Îmi pare rău că nu am putut să joc în Bănie, aş fi fost cel mai fericit. Mi-aş fi dorit foarte tare, pentru că aici chiar te simţi fotbalist. E un mediu exigent, lumea are multă pasiune, e o frumuseţe… Aveţi o echipă frumoasă, la fel cum aţi avut-o înainte, pentru că echipa din 1980 ne-a insuflat tuturor ideea că nimic nu este imposibil dacă îţi doreşti cu adevărat. Asta a arătat în fotbalul românesc Craiova din anii 1980”, a afirmat Gheorghe Hagi.

Despre meci, Hagi a spus: “Ştiam că va fi enorm de greu, dar strategia pe care am abordat-o a fost cea corectă. Am venit la Craiova fără un jucător extrem de important, Florin Cernat (n.r. accidentat etapa trecută, cu ASA), dar am jucat bine şi cred că merităm victoria. Aceste succese ne întăresc convingerea că ştim să jucăm fotbal şi am făcut-o în faţa unui adversar foarte bun”.