Controalele continuă

0
315

Controalelele şi verificările efectuate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj au continuat şi în perioada 3 – 7 august 2015. „În fiecare săptămână, continuăm verificările şi controale la societăţile economice, urmărind respectarea legislaţiei atât în ceea ce priveşte „Relaţiile de Muncă”, precum şi cele din „Securitate şi Sănătate în Muncă”. În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate mai multe încălcări ale legislaţiei, toate fiind contravenţii. Astfel, s-au constatat opt contravenţii, sancţionate cu amenzi în cuantum de 35.000 de lei, 20.000 de lei fiind pentru „muncă la negru”. În acelaşi timp, s-au dispus 23 de  măsuri de remediere. În ceea ce priveşte „Securitatea şi Sănătatea în Muncă ”, 22 de agenţi economici au fost controlaţi şi verificaţi, fiind depistate 12 fapte contravenţionale, sancţionate cu 7.000 de lei, iar în alte 20 de cazuri s-au disps măsuri de remediere. De asemenea, angajatorii au comunicat ITM nouă evenimente, soldate cu vătămarea corporală a salariaţilor ”, a precizat Cătălin Mohora, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj.