Prima victorie, stringentă pentru Gane

0
332

Universitatea Craiova deschide din nou etapa, de această dată la Mediaş, pe un teren propice unui prin succes

Gaz Metan Mediaş a fost ultima echipă întâlnită de Craiova în Liga I, până la revenirea din vara aceasta. În mai 2011, Universitatea, retrogradată deja, pierdea cu 2-1 pe un „Ion Oblemenco” pustiu şi inundat de o furtună care s-a dezlănţuit în prag de seară. Gazul în schimb, cu Pustai pe bancă, îşi lua punctele care au dus-o pentru prima şi singura oară în cupele europene. Revederea cu echipa sibiană se petrece în total alte condiţii. Craiova şi-a efectuat un update neverosimil şi speră să ajungă din nou la vârf, iar Mediaşul doar ce a scăpat în ultima etapă de retrogradare. De asemenea, noul sezon nu se anunţă mai fructuos pentru trupa lui Dulca, ţinând cont de sextetul care va părăsi primul eşalon. Gică Craioveanu ştie că adversarul este mult mai accesibil decât în trecut, chiar dacă a păstrat câţiva jucători de vreo 4-5 ani, cazurile lui Todea, Buzean, Pleşca sau Ciprian Petre. „Vineri avem o oportunitate foarte bună de a câştiga, deoarece nici Gaz Metan nu mai este echipa de acum doi-trei ani, când era competitivă, puternică. Dacă se va câştiga la Mediaş la meciul cu Petrolul vor fi cel puţin 15.000 de oameni, acei suporteri înflăcăraţi care erau pe vremuri. Echipa caută să joace ofensiv, spectaculos, care să mulţumească spectatorul care plăteşte biletul. Va trebui să jucăm un pic şi la rezultat, măcar până obţinem prima victorie” este discursul realist al lui Craioveanu.

Acka iese sigur din primul „11”

Fără a prefaţa disputa cu îndemnuri imbecile precum „Nu ardeţi Gazul de pomană!” Craiova parcurge doar o altă etapă a creşterii, a maturizării pentru Liga I, acolo de unde nu vrea să mai plece. Este totuşi un prilej de a acumula puncte înaintea duelurilor cu echipele de Europa League, Petrolul şi Astra. De asemenea, victoria ar fi importantă pentru moral, pentru încrederea unei echipe care a arătat ceva fotbal, dar a fost destul de naivă şi ineficientă. Gazul a câştigat la Botoşani, acolo unde a pierdut Astra, şi a remizat cu Iaşiul şi Rapid, iar Dulca îl are din nou la dispoziţie, după mult timp, pe Dan Roman, accidentat grav în sezonul precedent. Şi la Craiova sunt posibile schimbări, Brac şi Vătăjelu nemaifiind aşa siguri de posturile lor, în timp ce Acka îi va ceda cu siguranţă locul lui Kay.

Gane: „Există o presiune a rezultatului”

Dacă oficialii Craiovei puneau doar pe seama zvonurilor din presă posibilitatea demiterii lui Jerry Gane, la meciul cu Viitorul un întreg stadion i-a solicitat demisia actualului antrenor. Deocamdată, antrenorul şi conducătorii fac front comun, însă partida de la Mediaş poate fi decisivă pentru viitorul tehnicianului pe banca Ştiinţei. Gane este conştient că patru etape fără victorie ar fi mult chiar şi pentru o echipă în formare şi recunoaşte că există o presiune a rezultatului. „Gaz Metan este o echipă cu experienţă, masivă, care şi-a păstrat nucleul. Le-au plecat câţiva jucători, cum e cazul lui Frăsinescu. Eu am încredere că putem da gol şi aduce puncte de acolo. Apoi urmează Petrolul şi Astra, alte două meciuri de foc, dar poate chiar în acestea vom obţine victoriile. Cu Gaz Metan va fi o presiune a rezultatului, aşa e şi normal. Indiferent de numele adversarului noi suntem Craiova şi trebuie să ne dominăm oponenţii. Să sperăm că de data asta eu voi fi mai inspirat, jucătorii mai concentraţi şi să avem un dram de noroc. Suntem Craiova, nu le pot cere băieţilor să joace la aşteptare“ spune antrenorul Craiovei. La capitolul moral, gazdele ar trebui să stea mai bine. Dacă Ştiinţa a fost egalată pe final de Viitorul, iar atmosfera s-a cam încins, din tribune până în birourile conducătorilor, Gazul vine după un egal obţinut in extremis în Giuleşti, prin golul kosovarului Llulaku. Cosmin Frăsinescu îşi va întâlni echipa pentru care a jucat mai multe sezoane la rând şi de care s-a despărţit în vară pentru a veni în Bănie.

Craiova – Petrolul se va juca duminica, pe 24 august

Conform grilei stabilite de LPF şi postul Look TV, meciul din etapa a 5-a a Ligii I, dintre Universitatea Craiova şi Petrolul, programat pe „Ion Oblemenco”, se va disputa duminică, 24 august, de la ora 21, fiind transmis de Look TV. Astfel, Adi Mutu şi compania vor poposi în Bănie între cele două dispute cu Dinamo Zagreb din play-off-ul Europa League.

Gaz Metan Mediaş – Universitatea Craiova

Mediaş, stadion: „Gaz Metan”, vineri, ora 18.30 (Look TV)

Gaz Metan: Pleşca – Creţu, Mujdragic, Muth, Buzean – Todea, Tahar –  C. Petre, Figliomeni, Llulaku – Buziuc. Antrenor: Cristian Dulca.

Universitatea: Brac – Achim, Frăsinescu, Kay, Vătăjelu – Madson, Pleşan – Băluţă, Nuno Rocha, Bancu – Curelea. Antrenor: Ionel Gane.

Bilete: 10 lei (intrare generală).