CSM îi acuză pe Ponta, Vosganian, Voicu şi Mănescu de „posibila încălcare a independenţei justiţiei”

0
378

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, ieri, Inspecţia Judiciară, în legătură cu afirmaţiile publice „cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei” făcute de premierul Victor Ponta, deputaţii Varujan Vosganian şi Mihai Voicu (n.r. – ministru pentru Relaţia cu Parlamentul), precum şi de europarlamentarul Ramona Mănescu. „Astăzi, 13 august 2012, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară, în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei prin afirmaţiile publice, de dată recentă, ale doamnei europarlamentar Ramona Mănescu, ale domnilor deputaţi Varujan Vosganian şi Mihai Voicu, precum şi ale domnului prim-ministru Victor Ponta. Sesizarea Inspecţiei Judiciare vizează, în special, intervenţiile acestora în calitate de lideri politici şi formatori de opinie, prin declaraţii ce depăşesc limitele de disciplină a discursului public, cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului”, se arată într-un comunicat de presă al CSM. Conducerea CSM a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare ca urmare a declaraţiilor celor menţionaţi cu privire la cercetările penale efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modalitatea de organizare şi desfăşurare a referendumului din data de 29 iulie 2012.

Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a declarat, sâmbătă, că USL solicită CSM să se autosesizeze în cazul incerceptărilor convorbirilor foştilor miniştri Victor Paul Dobre (Administraţie) şi Ioan Rus (MAI), care ar fi fost făcute ilegal, menţionând că în Parlament Uniunea nu va accepta solicitarea Parchetului ICCJ de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Dobre. Mănescu a subliniat, într-o conferinţă de presă, că Ioan Rus, în calitatea de ministru de Interne, era membru al CSAT şi, potrivit prevederilor legale, ar fi trebuit informat că îi sunt interceptate convorbirile. „Unul dintre aceste mijloace de presiune pare să fie astăzi Parchetul General, foarte apropiat domnului Traian Băsescu şi foarte drag preşedintelui suspendat, prin sesizarea pe care a adresat-o Parlamentului şi publicarea in extenso a convorbirilor telefonice dintre miniştri ai Guvernului României, dintre care unul membru CSAT, şi care, conform legii, ar fi trebuit avertizat asupra înregistrărilor convorbirilor lui”, a afirmat europarlamentarul PNL. Mănescu a calificat solicitarea Parchetului drept „un abuz” şi a mai susţinut că România s-ar fi întors „în anii ’50, ai proceselor politice”.