O nouă etapă a proiectului care sprijină angajarea absolvenţilor de facultate

0
364

Casa Universitarilor din Craiova a găzduit, ieri, lansarea unui Barometru care analizează percepţiile şi cerinţele pieţei muncii pentru absolvenţii din domeniul Ştiinţelor Sociale. Acţiunea – care este parte a proiectului “Competenţe socio-umane pentru piaţa muncii din regiunea Sud – Vest Oltenia”, derulat de Universitatea din Craiova, prin Facultatea de Teologie, Istorie şi Ştiinţe ale Educaţiei – are ca scop creşterea gradului de inserţie pe piaţa muncii a unui număr de 300 de studenţi de la şapte specializări universitare din domeniul socio-uman.

“Proiectul a debutat în ianuarie 2012, grupul-ţină este de 300 de studenţi, care vor începe stagiile de practică de specialitate în luna octombrie. Până la acest moment am format un consorţiu de tutori, împreună cu cei trei parteneri ai noştri, Consiliul Judeţean Dolj, Arhiepiscopia Craiovei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj”, a informat lectorul universitar Gelu Călina, de la Facultatea de Teologie din Craiova.

Acesta a anunţat formarea unui Centru de evaluare socio-profesională pentru o carieră în domeniul socio-uman, în cadrul Universităţii din Craiova. „Mai avem alte două studii în curs de elaborare şi, începând cu noul an universitar, studenţii de la cele şapte specializări, respectiv Teologie Pastorală, Istorie, Relaţii Internaţionale, Sociologie, Limba Română, Comunicare şi Asistenţă Socială, vor începe să facă practică de specialitate, împreună cu partenerii noştri”, a completat lectorul universitar dr. Gelu Călina.

Practică la instituţiile publice şi ONG-urile din Craiova

Responsabilii proiectului au detaliat etapele parcurse, pentru ca studenţii să poată fi mai uşor încadraţi pe piaţa muncii. „Astăzi lansăm un document din cadrul proiectului, unul inedit pe piaţa românească, în sensul că este pentru prima dată când se încearcă construirea unui tip de barometru care are ca scop măsurarea percepţiilor şi aşteptărilor pieţei muncii faţă de absolvenţii din domeniul ştiinţelor socio-umane. Am pornit de la analiza deficitului de calificări, de competenţe practice pe care angajatorii le solicită absolvenţilor, încercând să corelăm programele analitice cu nevoia concretă de practică”, a declarat lectorul universitar Andreea Niţă, de la Facultatea de Ştiinţe Sociale, Specializarea Sociologie.

Aceasta a mai explicat că, potrivit barometrului, în mediul universitar se acordă o mare importanţă părţii teoretice, în defavoarea celei practice: „Barometrul relevă ceea ce noi ştim deja, că partea teoretică abundă în pregătirea academică a viitorilor absolvenţi şi, din păcate, expertiza practică lipseşte cu desăvârşire, cele două săptămâni pe care anii universitari le pun la dispoziţie studenţilor nefiind suficiente pentru a le oferi acele aptitudini şi abilităţi necesare inserţiei pe piaţa forţei de muncă”.


Prin proiectul derulat de Facultatea de Teologie, Istorie şi Ştiinţe ale Educaţiei, în anul universitar 2012-2013 studenţii de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială urmează să desfăşoare stagii de practică în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj şi Asociaţiei „Vasiliada”, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, studenţii de la Departamentul de Istorie îşi vor desfăşura stagiile de practică la Muzeul Olteniei şi Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, iar cei de la Departamentele de Relaţii Internaţionale şi Comunicare vor face practică la Consiliul Judeţean Dolj.