Zona Euro: Berlusconi, sub focul criticilor

0
332
Silvio Berlusconi

După Grecia şi Portugalia, pe care agenţia de rating Moody’s le-a retrogradat, săptămna trecută, datorită datoriei, Italia şi Spania sunt ameninţate, la rândul lor, de o degradare notabilă. Cele două ţări, reprezentative la nivelul economiei europene, sunt în reală dificultate, punându-se la îndoială solvabilitatea lor. În consecuinţă, ratele împrumuturilor de stat au crescut, ameninţând capacitatea de rambursare a datoriei lor. În Italia, presa a denunţat absenţa unei direcţii pentru ieşirea ţării din criză. Deficitul public al Italiei s-a ridicat, în 2010, la 4,6% din PIB, şi rambursarea datoriei sale, de peste 1.900 de miliarde euro, (circa 120% din PIB), costă 70 miliarde euro pe an. În următorii trei ani, ajung la scadenţă titluri de stat în valoare de circa 500 miliarde de euro, adică de două ori mai mult decât întregul plan de salvare financiară al UE şi FMI pentru Irlanda, Portugalia şi Grecia. Dacă dobânda la care Italia se împrumută ar creşte de la previziunea iniţială, de 5% pe an, la 6%, atunci suma dată pe dobânzi ar creşte cu încă 35 miliarde de euro. Un cost mediu de finanţare de 5,5% pe an ar însemna că Italia ar trebui să aibă un excedent bugetar primar de 3% pe an până în 2015, doar pentru a stabiliza nivelul datoriei la 120% din PIB. Marţi, Italia a împrumutat 6,75 miliarde de euro, prin titluri de stat, cu maturitatea de un an, fiind nevoită să ofere un randament de 3,67% pe an faţă de 2,14% pe an, cât a oferit luna trecută. Ministrul Finanţelor, Giulio Tremonti, a pregătit un plan riguros de austeritate, care prevede economii în valoare de 40 miliarde de euro, dar există dubii în privinţa punerii lui în aplicare, mai ales din cauza neînţelegerilor cu premierul Silvio Berlusconi. Într-un editorial devastator, Il Corriere della Sera critică starea finanţelor italiene. „Starea de urgenţă a finanţelor confirmă că Italia nu este un stat european normal”. Cotidianul milanez estimează că este necesară „consolidarea finanţelor ţării, acompaniată de investiţii sociale penrtu relansarea creşterii economice”. Cotidianul subliniază că, în prezent, cheltuielile în materie de formare, inserţie în piaţa muncii, luptă contra excluderii sau sprijinirea familiilor defavorizate, sunt inferioare cu 4,5 procente faţă de media europeană. Pentru Corriere este urgentă aducerea acestor cheltuieli la standarde europene, pe baza unei consultări asupra orientărilor sociale ale ţării. Editorialele presei italiene de marţi, 12 iunie a.c., condamnă cvasi-unanim tăcerea lui Silvio Berlusconi, iar „La Stampa” îl califică „de neînţeles şi tulburător”. Directorul cotidianului „La Republica”, „Ezio Mauro” opinează, în condiţiile amploarei crizei, oportunitatea formării unui nou guvern. „Il Corriere della Sera” confirmă faptul că tot ceea ce se joacă actualmente pe pieţele financiare constituie un nou avertisment pentru Silvio Berlusconi, la doar şapte luni după ce a scăpat de o moţiune de cenzură în Parlament. „La Stampa” consideră drept umilinţă chemarea la ordine a lui Silvio Berlusconi, luni, de către Angela Merkel. Puţin neobişnuit, cancelarul german a telefonat, într-adevăr, preşedintelui Consiliului de Miniştri italian, pentru a-i cere adoptarea rapidă a unui plan de măsuri. Pentru cotidianul torinez, Italia nu avea nevoie de un îndemn din partea cancelarului german pentru a acţiona în consecinţă. Eventuala prăbuşire a Italiei ar putea afecta direct milioane de români. La începutul acestui an, numărul oficial al românilor care lucrează în Italia a fost estimat de 1,2 milioane de persoane. Care, în 2010, au trimis în România circa 1,22 miliarde de euro. România este legată de Italia şi din punct de vedere bancar, respectiv prin băncile cu capital italian de pe plan local. Gigantul bancar italian UniCredit este prezent în România prin UniCredit Ţiriac Bank, care deţinea, la începutul acestui an, active de 4,8 miliarde de euro, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 6%. O altă bancă italiană importantă, prezentă în România, este Intesa Sanpaulo. Deşi nu s-au prezentat soluţii concrete, nici din partea guvernului italian, nici din partea autorităţilor UE, analiştii străini susţin că situaţia s-ar calma dacă Italia ar prezenta un plan de austeritate credibil, pe care să-l şi pună în aplicare în scurt timp. Oricum, situaţia actuală este mai îngrijorătoare ca niciodată.