Nouă persoane reţinute, după scandalul de ieri din Craioviţa Nouă

0
904

În această dimineaţă, nouă bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 42 de ani, din Craiova, bănuiţi că ar fi fost implicaţi în altercaţia ce a avut loc ieri în cartierul Craioviţa Nouă, din Craiova, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Cercetările în acest caz au fost desfăşurate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj şi Poliţia Municipiului Craiova, sub coordonarea nemijlocită a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Astfel, cercetările au fost continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe, distrugere, ameninţare, dar şi tentativă la omor, de săvârşirea acestei infracţiuni fiind bănuit un bărbat de 39 de ani. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a comunicat că  12 persoane au fost conduse de poliţişti la audieri, iar în continuare sunt desfăşurate activităţi de căutare a altor patru persoane, care ar fi participat la altercaţia de ieri şi care în prezent se sustrag cercetărilor.