Cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii în 36 de judeţe

0
444

Administraţia Naţională de Meteorologie a extins în 36 de judeţe avertizarea Cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii şi a prelungit-o până luni la ora 03:00. Conform prognozei ANM, în după-amiaza zilei de duminică (14 iunie), ora 13:00, şi în prima parte a nopţii de duminică spre luni (14/15 iunie), ora 03:00, în Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova şi local în Muntenia, Dobrogea şi Oltenia vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50 – 80 l/mp. Vor fi căderi de grindină de medii şi mari dimensiuni, vijelii, intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70 – 80 km/h) şi frecvente descărcări electrice.