Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, prezent la ceremonia comemorării victimelor Pogromului

0
419

Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, aflat în vizită oficială la Iaşi, a participat, la finele acestei săptămâni, la ceremonia din Cimitirul Evreiesc, dedicată comemorării victimelor Pogromului. Aceasta a fost prima vizită oficială a diplomatului israelian în afara Bucureştiului în contextul pandemiei de coronavirus, acesta răspunzând invitaţiei primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica, adresată cu prilejul comemorării victimelor Pogromului, la împlinirea a 79 de ani de la tragicul eveniment în care cel puţin 13.000 de evrei au fost torturaţi şi ucişi. Diplomatul israelian a depus o coroană de flori şi a aprins o lumânare în memoria celor care au pierit. “Este de datoria noastră să ne amintim. Nu putem să vorbim despre viitor fără să ne amintim şi să ne asumăm trecutul. Mai ales astăzi, când atitudinile extremiste, xenofobe şi antisemite sunt din ce în ce mai prezente în Europa. Aceste atitudini reprezintă nu doar o ameninţare la adresa statului şi a poporului evreu, ci şi la adresa valorilor europene”, a spus, cu acest prilej, Excelenţa Sa, David Saranga. Ambasadorul David Saranga şi-a încheiat vizita la Iaşi la Muzeul Pogromului şi Muzeul Teatrului Evreiesc din municipiu, înaintea deschiderii lor oficiale, pe 29 iunie.