Angajaţii Complexului Energetic Hunedoara vor fi în şomaj tehnic câte cinci zile pe lună

0
317


Angajaţii Complexului Energetic Hunedoara (CEH), cu excepţia minerilor şi a personalului direct productiv, vor fi în şomaj tehnic câte cinci zile în fiecare lună, începând cu data de 1 iulie, decizia luată de Consiliul de Administraţie al unităţii fiind determinată de vânzările slabe de pe piaţa de energie, a declarat ieri, pentru Agerpres, vicepreşedintele Sindicatului „Muntele”, Cristian Iştoc. Măsura este a doua de acest fel luată de administraţie în ceea ce priveşte timpul de lucru, după ce din 11 iunie un sfert din personalul TESA de la termocentralele Mintia şi Paroşeni a fost trimis acasă, tot câte cinci zile, oamenii fiind plătiţi cu 75% din salariul de încadrare. „Acum a venit o nouă hotărâre a Consiliului de Administraţie al CEH, care se aplică la tot personalul indirect productiv. Angajaţii vor sta acasă câte cinci zile pe lună şi vor fi plătiţi cu 75% din salariul de încadrare pentru perioada nelucrată. Excepţie vor face minerii care lucrează în subteran şi personalul direct productiv care munceşte la grupurile energetice în funcţiune la cele două termocentrale”, a afirmat liderul sindical. De reducerea timpului de lucru ar putea fi afectaţi circa 3.000 de angajaţi ai CEH, potrivit unor calcule preliminare ale Sindicatului „Muntele”, organizaţie reprezentativă la nivelul unităţii economice. Vicepreşedintele acestui sindicat a explicat că reducerea temporară a activităţii este cauzată de vânzările slabe de energie electrică şi de faptul că preţul practic pe piaţa de profil este mai mic de aproape trei ori faţă de costurile de producţie ale CEH. „Ne temem că în acest ritm ne vom apropia de insolvenţa CEH. Oamenii sunt foarte nemulţumiţi de situaţia creată, mai ales angajaţii din Valea Jiului”, a completat Cristian Iştoc.