„Dragonul” și „Cenușăreasa” – spectacolele care încheie stagiunea la Teatrul „Colibri”

0
229

Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” încheie oficial cea de-a 65-a stagiune astăzi, 14 iunie, alături de Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești și Compania MAG din București. Cei mici sunt așteptați la sediul din Calea București nr. 56, începând cu ora 18.00, la spectacolul „Dragonul”, urmat, de la ora 20.00, de „Cenușăreasa”. Prețul biletului pentru fiecare din cele două reprezentații este 4 lei. Din scenă, Compania MAG va coborî pe esplanada Teatrului „Colibri” pentru animație stradală, la ora 21.00.

Secția de păpuși „Ciufulici” a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești va prezenta, la ora 18.00, spectacolul „Dragonul”, de și în regia Lilianei Gavrilescu, scenografia lui Mihai Androne, pe muzica Marin Fagu, animația digitală și efectele speciale fiind realizate de Lucian Băbeanu. În distribuție: Mihaela Rus, Ruxandra Mihai, Georgiana Dinescu, Alina Medoia, Lucian Orbean, Lizica Sterea, Ana Maria Orbean, Nelu Neagoe și Paul Niculae.

La ora 20.00 va intra în scenă „Cenușăreasa” într-un spectacol al Companiei MAG din București, după Frații Grimm și Charles Pierrault, după scenariul și în regia lui Cristian Pepino. Scenografia îi aparține Cristinei Pepino, muzica este compusă de Kevin Macleod și Marin Fagu, iar din distribuție fac parte actorii Geo Dinescu, Marin Fagu, Viorel Ionescu și Andreea Ionescu. Vocile personajelor sunt Marin Fagu, Geo Dinescu, Mariana Șinca, Andreea Ionescu, Daniela Ruxandra Mihai și Viorel Ionescu.

„Colibri” vă așteaptă să (re)veniți în sala de spectacol și mâine, 15 iunie! La ora 11.00, își va spune povestea „Rățușca cea urâtă”, de H. Ch. Andresen, în spectacolul regizat de Todor Valov, care semnează și scenariul, cu scenografia realizată de Stefka Kyuvlieva, pe muzica Elenei Metodieva. În distribuție îi regăsim pe actorii Oana Stancu, Emanuel Popescu, Alla Cebotari, Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu, Iulia Cârstea, Rodica Prisăcaru, Mugur Prisăcaru și Daniel Mirea.

Luni, 16 iunie, de la ora 18.00, vor fi prezentate spectacolele și expoziția celei de-a treia serii a atelierelor de creație din cadrul stagiunii 2013-2014. Este vorba despre „Exerciții – poezii pentru cei mai mici copii” (coordonator Ionica Dobrescu), „Primul pas pe scenă” (coordonator Alis Ianoș), „Jocul de-a joaca” (coordonator Oana Stancu), „Să cântăm și să dansăm” (coordonator Alla Cebotari) și „Ucenicul păpușar” (coordonator Norica Preduț).