Preşedintele României şi PNL şi-au dat mâna pentru Referendumul pe Justiţie Klaus Iohannis: “Pe 26 mai, mergem la vot să arătăm lumii că suntem un neam de oameni cinstiţi, nu de hoţi!”

0
396

Capitala Moldovei, Iaşi, a devenit punctul zero al campaniei pentru Referendumul pe Justiţie din 26 mai. La două zile după ce liderii PSD au încercat să deturneze atenţia de la Summitul UE de la Sibiu, prin organizarea unui miting la Iaşi, capitala Moldovei a respirat un aer de sărbătoare prin prezenţa Preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi a liderilor şi candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare. Contrastul a fost evident. Joi, la mitingul PSD, Iaşul a fost sub asediul forţelor de ordine care îi păzeau pe Liviu Dragnea şi ceilalţi lideri PSD de furia ieşenilor. Sâmbătă, Iaşul a fost un oraş relaxat, care i-a primit cu braţele deschise pe Preşedintele Iohannis şi pe liderii şi candidaţii PNL. În tot acest timp, la Galaţi, liderii PSD, în frunte cu Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă, erau evacuaţi prin spatele scenei pentru a fugi de cei care le strigau adevărul în faţă.

 

„Dacă îi lăsăm să strice ţara, nu ei vor plăti, ci românii”

Peste 10.000 de oameni s-au strâns în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a participa la mitingul organizat de PNL, la care aparticipat şi Preşedintele Iohannis, aflat în capitala Moldovei la o dezbatere pe teme de educaţie şi pentru a-şi lansa volumul „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”.

În cadrul mitingului organizat de PNL, Preşedintele Iohannis le-avorbit ieşenilor despre importanţa referendumuluişi a alegerilor europarlamentare din 26 mai.

“Aveţi o echipă foarte bună aici şi m-am bucurat că m-aţi invitat şî pe mine. (…) Venind pe jos, am trecut pe lângă Trei Ierarhi. Nu ştiu cum se face, dar nu bătea cu filmul pe care l-am văzut alaltăieri. Oamenii sunt foarte primitori, foarte calzi”, a spus preşedintele Iohannis, care şi-a făcut intrarea la finalul mintingului PNL în uralele celor prezenţi.

„De doi ani şi jumătate, PSD încearcă să îndoaie legile ca să-şi facă scăpaţi infractorii cocoţaţi în fruntea statului. Dragi români, dacă pierdem independenţa justiţiei, atunci pierdem şi şansa pentru a avea autostrăzi, spitale, grădiniţe şi şcoli. Dacă îi lăsăm pe ei să ne strice ţara, atunci românii sunt cei care vor plăti.Aşa nu se poate!”, a punctat Preşedintele României.

Românii votează DA la referendum, pentru o ţară europeană, o Românie a oamenilor cinstiţi!

Klaus Iohannis i-a îndemnat pe oameni să meargă la vot pe 26 mai: “În Europa, România contează! În Europa, votul românilor contează, locul nostru este în Europa! Voi sunteţi Europa! Să arătăm lumii că noi nu suntem un neam de hoţi, ci un neam de oameni cinstiţi. Pentru toate acestea, trebuie să mergem la vot pentru viitorul nostru, pentru viitorul copiilor, pe 26 mai mergem să votăm!”

 

“Ce fel de patriot este Liviu Dragnea?”

Înainte de sosirea Preşedintelui Iohannis la mitingul organizat de PNL, preşedintele PNL Ludovic Orban a acuzat ipocrizia PSD, denunţând sloganul social-democraţilor. “Ce fel de patriot este Liviu Dragnea, care pe 1 decembrie 2018 nu a călcat la Alba Iulia, capitala Unirii? Aceştia nu sunt patrioţi. Sunt trădători de neam şi ţară. Aceştia sunt oameni care vor să distrugă România. Aceştia sunt nişte oameni care vor să ne ţină în servitute şi slugărnicie. Nu mai avem nevoie de ei. Nu există decât o singură forţă care are capacitatea să înfrângă ciuma roşie. Iar această forţă este Partidul Naţional Liberal”, a subliniat Ludovic Orban.

Rareş Bogdan, care deschide lista PNL pentru europarlamentare, le-a spus celor prezenţi că, în democraţie, “hoţii stau la puşcărie, nu în Parlament, nu în Guvern, nu în sediile partidelor”.  “România mai este astăzi pe orbita europeană datorită Preşedintelui României, care i-a oprit, datorită PNL, care a făcut sesizări la CCR şi Comisia de la Veneţia”, a adăugat el.

,, La comanda PNL, cod unic mandatar 41190007 , executat de SC ED PRESS COM SRL”