Doi bărbaţi reţinuţi pentru trafic de droguri

0
410

La data de 13 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat şase percheziții domiciliare, în județul Olt, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc.

Din cercetări a reieșit că, din anul 2021 și până în prezent, șase persoane ar fi comercializat droguri de risc către mai multe persoane din județele Olt și Vâlcea. În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 3,9 kilograme de fragmente vegetale, o armă cu alice, 10 cutii ce conțin aproximativ 2.000 de alice, două telefoane mobile și un cântar electronic. De asemenea, 11 persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, în vederea audierii, ulterior, trei dintre acestea fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, în vederea continuării cercetărilor. Activitatea a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. În urma probatoriului administrat, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, cu vârstele de 29 și 32 de ani. Cei doi bărbați au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Astăzi, 14 aprilie 2022, aceștia vor fi prezentați Tribunalului Dolj, cu propuneri legale.