Percheziţii de amploare la traficanţi de droguri

0
332

Astăzi, 14 aprilie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, sprijiniți de polițiști din cadrul brigăzilor și serviciilor de combatere a criminalității organizate Alba-Iulia, Hunedoara, Sibiu, Oradea, Craiova, Mehedinți, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, efectuează 61 de percheziții domiciliare, în județele Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, introducerea în țară de droguri de risc, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni  cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Vor fi puse în aplicare 34 de mandate de aducere.

Din cercetări a reieșit că mai multe persoane ar fi constituit o grupare infracțională, care ar fi acţionat în județul Timiș, având ca preocupări traficul de droguri de risc și mare risc, respectiv cannabis, amfetamină, precum și operațiuni  cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Gruparea ar fi fost împărțită pe mai multe paliere, în scopul realizării activităților infracționale, respectiv pe palierul de organizare/coordonare, palierul intermediar de aprovizionare, transport și depozitare, precum și palierul de distribuție stradală a drogurilor. Principalele surse de proveniență a drogurilor distribuite ar fi fost colete expediate din Spania, pentru cannabis, comenzi plasate pe o rețea online, pentru amfetamină sau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, dar și culturi ilicite organizate indoor sau outdoor, din județul Timiș. Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale și Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. La acțiuni se beneficiază de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Timiș – Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Criminalistic, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara și inspectoratelor de jandarmi județene Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara.