Reţinut de poliţişti, pentru încălcarea ordinului de protecţie

0
127

Ieri, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Craiova, a fost reținut de către polițiști, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție.

Potrivit IPJ Dolj, în februarie, bărbatul și-ar fi amenințat mama, în vârstă de 68 de ani, alături de care locuiește în Craiova. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de amenințare și totodată au emis un ordin de protecție provizoriu, care apoi a fost confirmat în instanță. În zilele de 12 și 13 aprilie, bărbatul a fost depistat de polițiștii Secției 6 Poliție Craiova încălcând obligațiile impuse de instanța de judecată, cu ocazia emiterii ordinului de protecție, fapt pentru care cercetările au fost extinse și cu privire la comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție. „Astfel, în baza probatoriului administrat în acest caz, polițiștii au reținut pentru 24 de ore bărbatul în cauză, acesta urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunerile corespunzătoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.