Vot de trei minute pe tema siguranţei în Craiova

0
1597

Consilierii municipali s-au întrunit, ieri, într-o şedinţă de îndată pentru a vota planul de ordine şi siguranţă publică al Poliţiei Locale Craiova. Votul, cu tot cu lecturarea proiectului de hotărâre de către preşedintele de şedinţă, a durat mai puţin de trei minute. Siguranţa pe străzi şi în cartiere nu a stârnit nici un comentariu din partea aleşilor locali care, după ce au ridicat mâna, s-au grăbit să părăsească imediat sala.

Mai mult timp le-a luat aleşilor locali să se rupă de la cafelele şi discuţiile purtate pe hol şi să intre în sala de şedinţă. Secretarul municipiului, Nicoleta Miulescu – fiind prima şedinţă de plen de când şi-a reluat activitatea în primărie –, a intervenit de două ori pe lângă aceştia, ultima dată chiar de la microfon, solicitându-le colegilor consilieri să-şi întrerupă conversaţiile şi să-şi ocupe locurile în sală. Alte câteva minute s-au scurs cu saluturile cordiale pe care, indiferent de funcţie sau de partidul din care provin, consilierii municipali şi le schimbă între ei înainte de şedinţă. Şi de această dată, primarul Mihail Genoiu a mers şi într-o parte şi în cealaltă a sălii, atât la banca aleşilor puterii, cât şi a celor din opoziţie, şi le-a întins mâna zâmbitor, cu mesajul că nu poartă nimănui resentimente legate de contrele avute în şedinţele anterioare sau legate de provenienţa politică diferită.

Fără comentarii

Din cei 27 de consilieri câţi se află în componenţa CLM Craiova, au fost prezenţi 25. După ce s-a consemnat absenţa a doi dintre aleşii locali, preşedintelui de şedinţă i-a revenit rolul de a deschide plenul. În mai puţin de trei minute, cât a durat să fie lecturată titulatura proiectului de hotărâre şi să ridice mâna la vot consilierii – s-a votat în unanimitate – şedinţa era gata încheiată. Deşi proiectul a fost însoţit de o documentaţie destul de stufoasă, fiind peste 63 de pagini cu informaţii despre activitatea infracţională din Craiova, aleşii locali nu au avut nimic de spus. Nefiind consemnată nici o intervenţie din sală şi votul fiind în unanimitate „pentru”, plenul s-a terminat mai repede decât era de aşteptat. De cum s-a pus punct şedinţei, consilierii municipali s-au îndreptat spre ieşire, unii dintre aceştia grăbindu-se să-şi recupereze maşinile din parcare.

Poliţia Locală, mai aspră cu infractorii

Potrivit proiectului de hotărâre, Planul de ordine şi siguranţă publică al Poliţiei Locale Craiova constituie o parte integrantă a Planului de Ordine şi Siguranţă Publică al Municipiului Craiova – întocmit de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj – şi reprezintă „documentul operativ de lucru prin care, în baza analizei situaţiei operative existente, se organizează anual, la nivelul municipiului Craiova, în sistem integrat al forţelor de ordine, activitatea de menţinere a ordinii şi liniştii publice”. În raportul care însoţeşte proiectul se precizează că activitatea infracţională în Craiova, din cursul anului 2017, a fost mai scăzută decât cea din anul anterior: au fost sesizate 8.105 infracţiuni, cu 37,24 % mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului 2016, când au fost înregistrate 12.915 infracţiuni. Poliţia Locală Craiova a aplicat şi ea, în cursul anului trecut, 7.876 sancţiuni contravenţionale (cu 18,4% mai mult decât în 2016), din care 6.856 amenzi (cu 15,77% mai multe) şi 1.020 avertismente (39,73% mai multe), iar valoarea amenzilor s-a ridicat la suma de 1.080.440 de lei.

„Liniile roşii” ale Craiovei

Craiova are mai multe zone vulnerabile, pe care poliţiştii locali le-au identificat în timpul patrulelor şi pe care, de asemenea, le-au cuprins ca bază de date în planul de ordine şi siguranţă pentru anul 2018. Reprezentanţii Poliţiei Locale Craiova spun că faptele săvârşite cu violenţă au loc, de regulă, în localurile de alimentaţie publică grupate pe Calea Bucureşti, zona centrală şi strada „A.I. Cuza”, precum şi bulevardele „Ştirbei Vodă” şi „Carol I”. Lista cartierelor este deschisă cu Faţa Luncii, Catargiu, 1 Mai, Romaneşti şi Valea Roşie, precizându-se că „faptele se comit, de regulă, seara şi pe timpul nopţii”. Furturile de autoturisme sau din maşini se petrec în parcările auto publice, în zona blocurilor de locuinţe, în pieţe şi în târgul de săptămână, dar şi pe două bulevarde – „Râului” şi „Romanescu”. Spargerile de magazine se comit, mai spun poliţiştii locali, în zona centrală şi în pieţele agroalimentare, precum şi în zonele comerciale de pe principalele căi rutiere. Nu sunt ferite de hoţi nici magazinele din cartiere şi chioşcurile, unul dintre motive fiind că „nu sunt asigurate cu pază, sisteme de protecţie sau sisteme de alarmă”. Accidentele rutiere se întâmplă pe bulevardele şi străzile importante din municipiu, precum şi în zonele din imediata apropiere a instituţiilor, pieţelor, supermarket-urilor şi Electroputere Mall.