SUA şi aliaţii au atacat Siria. Bombardament ordonat de Donald Trump

0
465

SUA, Marea Britanie şi Franţa au lansat, în această dimineaţă, în jurul orei 4.00 (ora României), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc. “Am ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor bombardamente punctuale asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale dictatorului Bashar al-Assad”, a declarat Donald Trump. Bombardamentele efectuate de Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa asupra Siriei s-au încheiat, afirmă secretarul american al Apărării, James Mattis, precizând că nu sunt planificate noi atacuri. Bombardamentele s-au încheiat şi nu sunt planificate noi atacuri, a declarat şeful Pentagonului, fără însă a exclude posibilitatea unor noi operaţiuni punctuale dacă situaţia va impune acest lucru. “Regimul Bashar al-Assad nu înţelesese mesajul anul trecut, astfel că, de data aceasta, Statele Unite şi aliaţii au lovit mai puternic”, a subliniat Mattis. Guvernul Marii Britanii a catalogat operaţiunea drept “un succes”, iar preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a argumentat că bombardamentele au fost necesare pentru că se depăşise o “linie roşie” prin folosirea armelor chimice. Bombardamentele lansate de Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au vizat trei obiective militare din Siria, iar aliaţii occidentali nu au înregistrat pierderi, anunţă Departamentul american al Apărării. Oficiali de la Pentagon au declarat că a fost bombardat un complex militar de cercetare din Damasc, unde erau produse arme chimice şi biologice, un depozit de armament şi un comandament militar din Homs. Prima etapă a operaţiunilor militare s-a încheiat, iar aliaţii occidentali nu au înregistrat pierderi, a declarat James Mattis, secretarul american al Apărării. “A fost un bombardament de amploare, credem că am transmis un mesaj puternic”, a afirmat Mattis. “Statele Unite şi aliaţii au bombardat infrastructura chimică militară a Siriei mai puternic decât în 2017”, a subliniat şeful Pentagonului. Televiziunea publică siriană susţine că sistemele antibalistice au doborât cel puţin zece rachete occidentale.