Iohannis, despre atacul SUA în Siria: Suntem solidari cu acţiunile partenerilor noştri strategici

0
253

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că România este solidară cu acţiunile alianţei SUA, Marea Britanie şi Franţa, care a lansat, sâmbătă dimineaţă, un atac cu rachete de croazieră în Siria. Şeful statului reiterează condamnararea atacului cu arme chimice al ui Bashar-al-Assad asupra populaţiei

“România reiterează condamnarea folosirii armelor chimice în Siria, lucru care este dincolo de orice justificare. Suntem solidari cu acţiunile partenerilor noştri strategici”, scrie Iohannis, într-un mesaj pe Twitter.

O alianţă formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat, sâmbătă dimineaţă (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc. Anunţul bombardamentului a venit de la Donald Trump, într-o declaraţie de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor “bombardamente punctuale” asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale “dictatorului” Bashar al-Assad. Preşedintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum şi Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară.