Sebastian Ghiţă a fost prins la Belgrad

0
423

sebastian-ghita5_expresspress_ro_Sebastian Aurelian Ghiţă a fost localizat şi reţinut, în cursul acestei nopţi, în Belgrad, Serbia, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Extrădarea lui poate dura de la câteva zile la maximum o lună, potrivit autorităţilor.

Procedura extrădării lui Sebastian Ghiţă din Serbia ar putea dura undeva între câteva zile şi o lună, extrădarea făcându-se prin Ministerul Justiţiei, potrivit autorităţilor române. “În urma activităţilor investigative complexe şi a informaţiilor furnizate de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, în cursul acestei nopţi, în Belgrad, a fost localizat şi reţinut, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian. Mulţumim reprezentanţilor instituţiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croaţia, Austria, Italia şi Franţa, precum şi partenerilor interni, pentru cooperarea în acest caz. Schimbul de date şi informaţii a avut loc prin CCPI, ENFAS şi PNR. În momentul depistarii, cel în cauză a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezintă însemnele unui stat din U.E”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).