În acest an se împlinesc 10 ani de la întemeierea, în plin câmp, din nimic, a unui nou sat în arhitectura rurală doljeană: Rastul Nou. Clădit dintr-o tragedie, cu multe lacrimi şi un efort administrativ şi uman de neegalat până în prezent, depus de actualul primar, Iulian Silişteanu, noua aşezare şi-a găsit firescul în peisajul Doljului. Străzi largi, betonate, mărginite de copacii ce au crescut odată cu vârsta satului, sute de case la care proprietarii încep să mai adauge dependinţe sau pe care le transformă în vile impunătoare; câmpuri roditoare acoperite de culturi, chiar şi o biserică aflată acum în construcţie – toate acestea dau imaginea unei vieţi a localităţii în care puţini au crezut la început. Amintirile localnicilor, pe care le-au dus cu ei, din Vechiul Rast în cel Nou, sunt încă vii şi trezesc emoţii puternice, inclusiv pe chipul primarului Iulian Silişteanu, care înmagazinează întreaga experienţă a ridicării din temelii a Rastului Nou.
Curentul pe care îl degajă Dunărea, ce vine prin spatele Bistreţului, creează un aer mai răcoros şi aduce ploaia în Rastul Nou mai abitir decât în Rastul Vechi. Primarul Iulian Silişteanu ne mărturiseşte, cu gândul tot la dezastrul din 2006, că actualul amplasament ar fi favorizat din acest punct de vedere şi oamenii au început să simtă avantajele. Deşi niciunul dintre localnici nu are cunoştinţe de profil, realitatea ultimilor ani i-a învăţat această particularitate a locului şi au început să speculeze acest detaliu şi să construiască, după ce o vreme Rastul Nou nu prea era tentant. În prezent, aici sunt peste 850 de case construite.
„Este un loc geografic, un fel de creastă ce uneşte trei state – Bulgaria, Serbia şi România. Este explicat ştiinţific că Rastul Nou are un profil de litera «U» şi că pânza de apă se găseşte la 90 – 120 metri adâncime. Atât timp cât vor fi Balcanii şi Carpaţii, această apă nu va seca. Asta ne permite să captăm apa pentru comună cu costuri foarte mici”, ne-a declarat Iulian Silişteanu, primarul comunei Rast.
Un loc însemnat cu vestigii
Distanţa dintre cele două sate este de 6 km, iar Rastul Nou este cu 10,4 metri mai sus decât Rastul Vechi, acesta fiind şi motivul pentru care a fost ales ca amplasament pentru construcţia de noi case. „Iniţial, satul nostru a fost unde este, acum, Rastul Nou. Acolo era via boierului şi era un teren mult mai bun, pentru că era mai sus şi pentru că se prindea mai mult peşte. Satul s-a mutat aici, mai jos, odată cu păzirea graniţei dunărene, încă din vechime. În al doilea război mondial, vasele germane de război erau bombardate de la movila lui Imir. Posibil ca Dunărea să fie mai adâncă acolo, pentru că, mai târziu, tot în acea zonă, se opreau şi navele comerciale ce veneau cu cărbune din Ucraina”, ne povesteşte primarul Silişteanu.
De altfel, de Rast sunt legate mai multe descoperiri arheologice, care au fost realizate sub coordonarea reputatului cercetător C. S. Nicolăescu-Plopşor. Se vorbeşte prin sat că, la poalele movilei lui Imir, au fost descoperite mai multe vestigii din cultura celtică, printre care şi o statuetă de cult reprezentând-o pe Zeiţa Fertilităţii.
Amintiri greu de şters
Dunărea a lovit nemilos în primăvara lui 2006, semn că se anunţau începuturile a ceea ce avea să fie un dezastru fără seamăn. Prognozele care speriaseră şi autorităţile, la vremea respectivă, s-au confirmat ulterior, ba chiar au fost depăşite, fiind nevoie ca digul să fie spart în mai multe locuri în vederea protejării populaţiei. «Oamenii erau zăpăciţi, olmociţi. Veneau căruţele din sat, parcă era la război, încărcate cu te miri ce. Mi-a rămas filmul ăsta în cap… Am dat cu oamenii afară imediat, vitele mari au ieşit singure şi, chiar ieri, când stăteam de vorbă cu un sătean, mi-a zis: „Mai ţii minte, bă, cum trosneau casele?!”», încearcă primarul să refacă filmul întâmplărilor de atunci, dar vocea i se sugrumă de emoţie şi câteva lacrimi nestăpânite îi umezesc privirea.
Contrar celor făcute public la acea vreme, Dunărea avea un debit cu mult mai mare. „Mi s-a spus că vine Dunărea cu un debit de 16.000 m/s. Mai târziu, cineva mi-a zis că au fost 18.000 m/s, dar cifrele au fost prezentate mai mici pentru a nu alarma şi mai mult populaţia. Asta a fost, nu ai ce să mai faci…”, a punctat primarul. Acesta nu uită uşor nici momentul de după, când, având casele la pământ şi fluviul în scădere, a început a doua mare problemă: igienizarea comunei. „Când venea ora 11.00 şi se ridica soarele sus, nu mai puteai să stai, puţea acolo de te găseau toţi dracii. De două-trei ori am dat cu avionul ca să facem dezinsecţie şi cu doză dublă pentru a curăţa locul”, rememorează Iulian Silişteanu.
Corvoadă administrativă
Rastul Noul nu s-a construit aşa de uşor cum ar crede unii. A fost nevoie de o muncă de Sisif. Dacă la început aproape toate autorităţile, ONG-urile de profil s-au arătat disponibile să ajute şi chiar au venit cu pachete alimentare, când s-a pus problema ridicării satului – fiindcă oamenii stăteau în corturi, ce ulterior au fost luate de vânturile puternice – toate aceste amabilităţi s-au spart ca un balon de săpun.
«A trebuit să fac două drumuri la Ministerul Dezvoltării, unde ministru era Laszlo Borbely. Am dormit o noapte în maşină, în faţa ministerului, pentru că mi-am amintit ce am păţit când mi-a luat vântul corturile şi a trebuit să adun oamenii de pe câmp cu maşinile. Am intrat în audienţă la ministru şi i-am spus: „Domnule ministru, hai să vă dau un exemplu, al meu. Eu, soţia, copilul şi tata. Pentru tata îmi trebuie o cameră, că m-a crescut şi m-a făcut inginer şi om; pentru mine şi soţie încă o cameră, iar pentru băiat încă o cameră, că ce să fac să plec prin vecini? Ce vrei?, m-a întrebat Borbely. Vreau 64 mp, cu WC inclus şi bucătărie”. Ei se refereau la doar 39 mp, total insuficienţi. Au schimbat proiectul de HG în urma discuţiei noastre. Ulterior, seara, ajuns în Rast, am fost dus acasă cu un TAB militar. Pe la ora 18.00, am fost sunat de Vasile Blaga, care era ministrul de la Interne. „Sunt Blaga. Ascultă aici, atât am tras cu ăştia, au fost două ore de scandal în Guvern, pentru că nu au vrut să-ţi aprobe drumurile şi energie electrică în sat şi de asta te sun să-ţi spun eu primul că o să le aveţi”», decupează primarul Silişteanu din memorie un dialog vechi de un deceniu.
Cu privirea spre Noul Rast
Pe locul Rastului Nou era pământ agricol cultivat cu grâu şi floarea-soarelui. În octombrie, când s-a tras prima brazdă ca să se traseze drumurile, grâul chiar trebuia recoltat. S-a lucrat cu 77 de echipe de constructori, fiecare dintre aceasta având o normă de 5-6 case. Când casele au fost gata, localnicii şi-au regăsit vecinii din Rastul inundat, pentru că autoritatea locală a stabilit ca mutarea să fie, în fapt, o translatare a vechiului sat, oamenii păstrându-şi aceiaşi vecini între ei.
La zece ani de atunci, Rastul Nou este plin de vitalitate. Până şi solariile au apărut în grădinile oamenilor, caprele pasc în tihnă, terenul de fotbal este bine îngrijit, străzile sunt circulate de autovehicule de import, iar familiile tinere sunt mult mai dornice să-şi extindă gospodăriile.
Cu o competenţă dovedită în administraţia publică locală, edilul din Rast, Iulian Silişteanu, şi-a probat aşadar profesionalismul într-una dintre cele mai delicate împrejurări ale colectivităţii pe care o conduce. Nu este deloc puţin spus că, în situaţii limită, caracterele tari ies la iveală! Modul cum a reuşit să gestioneze situaţia de acum 10 ani va rămâne pentru multă vreme în istoria locului, dar şi în amintirea oamenilor care, acum, pot să-şi ducă liniştit viaţa, fără ca pericolul inundaţiilor să le mai schimbe viaţa.
LAURA MOŢÎRLICHE şi VALENTIN CEAUŞESCU
