Negocieri între sindicaliştii din sistemul sanitar şi Ministerul Sănătăţii

0
379

Până miercurea viitoare, sindicaliştii din sistemul sanitar vor purta negocieri cu Ministerul Sănătăţii, protestele fiind amânate în această perioadă. În continuare, principalele revendicări sunt legate de eliminarea discriminărilor salariale şi acordarea sporurilor la nivelul salariului din prezent, nu a celui din anul 2009.

Federaţia Sindicală „Hipocrat” din România împreună cu Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România şi Sindicatul „Promedica” au declanşat seria de proteste în luna martie, prin greva japoneză. Pe 31 martie, medicii şi asistenţii medicali au pichetat Ministerul Muncii, iar pe 7 aprilie, Ministerul Sănătăţii. „Până miercuri, echipele noastre vor purta negocieri cu Ministerul Sănătăţii. Vom vedea care va fi rezultatul acestor discuţii. Am observat o mai largă deschidere spre rezolvarea problemelor noastre din partea Ministerului Sănătăţii”, a precizat Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei „Hipocrat”.

Sindicaliştii reclamă, printre altele, că în sistemul sanitar sunt încălcate drepturile omului, prin depăşirea normei de muncă (timpul de muncă şi timpul de odihnă al medicilor care prestează activitate în gardă). O altă revendicare este legată de eliminarea discriminărilor salariale din sistemul public de sănătate în raport cu pregătirea profesională şi cu specificul activităţii.

Sindicatele au salutat retragerea OUG privind salarizarea

Totodată, Federaţia Sindicală „Hipocrat”, Sindicatul „Promedica” şi Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România au salutat retragerea Ordonanţei de Urgenţă privind salarizarea, un proiect controversat încă din momentul în care au început discuţiile pe această temă. Sindicaliştii consideră că această decizie este cea mai potrivită şi răspunde solicitărilor pe care le-au făcut în repetate rânduri, atât la nivelul Guvernului României, cât şi în timpul întâlnirii care a avut loc la Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor. „Aşteptăm cu interes discuţiile viitoare, care sperăm să satisfacă cererile salariale şi să asigure o remuneraţie echitabilă a personalului din sistemul sanitar”, a mai spus Ion Cotojman.