Israelienii arestaţi pentru intimidarea lui Kovesi, duşi la IGPR pentru percheziţii informatice

0
125

Weiner Ron şi Geclowicz David, israelienii angajaţi de firma Black Cube pentru a strânge informaţii despre Codruţa Kovesi, au ajuns, ieri, la Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru a asista la percheziţii informatice făcute de criminalişti, au declarat surse judiciare pentru Mediafax. Anchetatorii au verificat datele din telefoanele celor doi dar şi din laptopurile lor, au mai declarat sursele judiciare. Potrivit aceloraşi surse, percheziţiile au fost dispuse de procurorii DIICOT care instrumentează dosarul.

Cei doi israelieni angajaţi de firma Black Cube pentru a strânge informaţii despre Kovesi vor sta în total 20 de zile în arest preventiv. Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţiile făcute de cei doi israelieni la decizia iniţială a Tribunalului Bucureşti. Magistraţii de la Curte au rejudecat cauza şi au dispus ca durata arestului preventiv să fie redusă la 20 de zile, în loc de 30.

Weiner Ron şi Geclowicz David sunt urmăriţi penal pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor şi operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, anunţau procurorii DIICOT. Weiner Ron ar fi primit 5.000 de euro pentru această misiune, spun surse judiciare. Potrivit surselor citate, cei doi israelieni au primit o listă cu opt persoane pe care trebuiau să le urmărească, printre care se afla procurorul şef al DNA şi alte persoane apropiate acesteia.