Fraţii El Bakraoui, la originea atentatelor din Paris şi Bruxelles

0
322

Ibrahim şi Khalid El Bakraoui, care au comis două din cele trei atacuri sinucigaşe din Bruxelles de pe 22 martie, sunt la originea acestor atentate, precum şi a celor din Paris de pe 13 noiembrie, susţine reţeaua Stat Islamic în publicaţia “Dabiq” a grupării. În ediţia cu numărul 14 a publicaţiei în limba engleză “Dabiq”, care a fost lansată azi, reţeaua Stat Islamic afirmă despre Khalid El Bakraoui: “Toate pregătirile pentru raidurile din Paris şi Bruxelles au început cu el şi cu fratele său Ibrahim”. Reţeaua teroristă dă asigurări că cei doi fraţi, care au executat senţinţe în închisoare pentru diverse infracţiuni, au avut această revelaţie (de a comite atentatele) şi au decis “să trăiască pentru religie”. Khalid El Bakraoui, închis pentru o serie de furturi de maşini asociate cu acte de violenţă, şi-a exprimat de mai multe ori intenţia de a combate “infidelii” care nu respectă cuvântul Proferului Allah, scrie “Dabiq”, fără ca articolele să fie semnate. “Cei doi fraţi şi-au procurat arme şi explozibili”, se arată în continuare în text. Publicaţia confirmă şi că Najim Laachraoui, cel de-al treilea atacator kamikaze din atentatele de la Bruxelles, cu studii în electronică, a fost cel care a fabricat bombele utilizate de terorişti în cele două serii de atentate, referindu-se la el prin numele său de luptător, Abou Idriss. “Abou Idriss este cel care a fabricat dispozitivele explozive pentru cele două raiduri din Paris şi Bruxelles”, scrie “Dabiq”. Pe 22 martie, Ibrahim El Bakraoui şi Najim Laachraoui şi-au detonat centurile explozive în terminalul de plecări al aeroportului Zaventem din Bruxelles. La scurt timp, fratele unuia dintre aceştia, Khalid El Bakraoui, a comis un atac sinucigaş la staţia de metrou Maalbeek, atentatele soldându-se în total cu 32 de morţi. În atacurile teroriste din Paris, 130 de persoane au murit.