Deputaţii au respins legea pensiilor speciale pentru aleşii locali

0
278

Camera Deputaţilor a respins, ieri, legea pensiilor speciale pentru aleşii locali, în condiţiile în care nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobare, PNL susţinând că legea este neconstituţională şi că PSD nu a ţinut cont de observaţiile CCR. În favoarea legii s-au pronunţat 149 de deputaţi, 67 au fost “împotrivă”, 5 s-au abţinut şi 4 deputaţi au refuzat să voteze.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a declarat că PNL nu va susţine proiectul de lege pentru că nu s-a ţinut cont de observaţiile CCR, în condiţiile în care judecătorii au declarat actul normativ neconstituţional, au stabilit că legea discriminează între categoriile de aleşi şi nu indică sursele de finanţare pentru pensiile speciale. “PNL îşi menţine poziţia de a nu sprijini adoptarea acestei legi deoarece reglementarea are în continuare, din punctul nostru de vedere, caracter neconstituţional. În forma rezultată după reexaminare legea încalcă paragraful 52 din motivaţiile CCR cuprinsă în Decizia 22/2016”, a declarat deputatul PNL Gabriel Andronache.

Potrivit deciziei CCR, citate de Andronache, Curtea Constituţională constată că prin acordarea acestor indemnizaţii numai unor aleşi locali, respectiv primari, viceprimari, preşedinţii şi vice-preşedinţii de CJ, legiuitorul a încălcat articolul 16, alineatul 1 din Constituţie, stabilind un tratament juridic diferenţiat în cadrul aceleiaşi subcategorii juridice. Andronache a mai spus că PNL susţine că textul legii ar fi trebuit să specifice în mod exhaustiv aria de cuprindere a sintagmei „aleşi locali”. „Proiectul de lege trebuia respins şi redactat un altul care să prevadă modificarea cuantumului indemnizaţiilor acordate aleşilor locali aflaţi în exercitarea mandatului”, a mai spus liberalul.

La rândul său, deputatul PSD Florin Iordache a susţinut că Parlamentul prin modificările pe care le-a adus ar fi pus în acord legea cu Decizia CCR, definind cui se adresează şi sursa de venit. „Prin modificările care s-au făcut la acest proiect de lege noi considerăm că s-a răspuns criticilor şi deciziei CCR. Am definit foarte clar cui se adresează acest proiect de lege. Am definit că se adresează primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vice-preşedinţilor de CJ, exceptând consilierii locali şi judeţeni. Astfel, a hotărât Parlamentul. În al doilea rând, intrarea din ianuarie este din 1 ianuarie 2017, practic am eliminat critica de neconstituţionalitate că nu erau prevăzute fonduri în buget. Ţinând cont că bugetul se adoptă înainte de 1 ianuarie 2017, Parlamentul de la acel moment va ţine cont şi de observaţiile şi prevederile care trebuie ca acele consilii judeţene sau locale să îşi plătească un ales sau doi”, a susţinut Iordache.

Social-democratul a mai spus că este discriminatoriu ca aleşilor locali să li se ceară performanţă fără a le oferi „salarii decente”. „Din punctul nostru de vedere este discriminatoriu să le cerem acestor oameni performanţă şi considerăm că actualul guvern tehnocrat vine şi pune în concordanţă cu promisiunile pe care le-a făcut că vom da salarii decente la primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ. Noi considerăm că o astfel de lege este necesară şi prin modificările care s-au făcut prevederile neconstituţionale au fost eliminate şi legea este constituţională poate să meargă la Senat care este for decizional”, a mai spus Iordache.