Cupa Şcolilor la Street Dance

0
305

Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova va găzdui sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 10.00, una dintre cele mai importante competiţii organizate la nivel de judeţ: Cupa Şcolilor la Street Dance. „Competiţia va cuprinde întreceri între trupe, dar şi întreceri 1 la 1. Câştigătorii locurilor I, al II-lea şi al III-lea, la categoria lor de vârstă, vor reprezenta judeţul Dolj la finala naţională organizată de Reborn, care va avea loc pe data de 7 mai a.c., la Bistriţa”, precizează organizatorii într-un comunicat de presă. Juriul este format din Grig Alexa, Ioan Simona şi Dulea Adrian, dansatori şi coregrafi cu experienţă în arta street dance-ului. Atmosfera concursului va fi întreţinută de ONE MAN SHOW MC TOM şi DEEJAYTAVY. Evenimentul se va desfăşura cu susţinerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova, Casei de Cultură „Traian Demetrescu” şi Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dolj. Intrarea publicului va fi liberă.