Cititorii lunii martie, premiaţi de Biblioteca Judeţeană

0
339

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” a desemnat, recent, câştigătorii concursului „Fii tu cititorul lunii!” pentru luna martie. Astfel, Anca Bogdan, în baza celor 100 de cărţi consultate, a fost declarată „Cititorul lunii”, iar alte 17 persoane au primit titlul de „Cititor incorigibil”. Este vorba despre Cerasela Antonela Emilia Petrulian, Ştefania Cristina Badea, David Dăogaru, Răzvan Stăncuţ, Iordan Popescu, Steliana Stancu, Adrian-Ştefan Cîrciumaru, Maria-Daniela Truică, Claudia Valentina Cruceru, Ghiorghiţa Loredana Alecsandrescu, Mirela Alexandra Călina, Andreea Elena Bucătaru, Nicolae Brezoi, Lucia Lorena Vîrtosu, Mircea Pasăre, Florea Viana şi Denisa Georgescu.

Concursul „Fii tu cititorul lunii!” se adresează tuturor utilizatorilor de servicii pe care le oferă Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”. «În fiecare lună, mai mulţi cititori fideli vor fi remarcaţi şi premiaţi pentru interesul şi atenţia acordate activităţilor de informare şi lectură. În vederea desemnării câştigătorilor sunt folosite statisticile de bibliotecă după cum urmează: cititorul cu cele mai multe cărţi împrumutate sau consultate în decursul unei luni este desemnat „Cititorul lunii”, urmând ca trei cititori pentru fiecare compartiment – Împrumut şi Consultare la Sala de Lectură – să fie desemnaţi „Cititori incorigibili”. De asemenea concursul se adresează şi cititorilor filialelor bibliotecii. Astfel, câte doi cititori pentru fiecare dintre cele patru filiale ale bibliotecii – Brazdă, Craioviţa, Rovine şi Valea Roşie –, sunt desemnaţi „Cititori incorigibili», explică reprezentanţii bibliotecii.

Lucian Dindirică, managerul instituţiei, subliniază că cea mai mare bucurie pentru bibliotecari este să constate că există cititori dedicaţi. „În fiecare lună cunoaştem noi cititori, discutăm cu ei şi le arătăm preţuirea şi recunoştinţa pe care le-o purtăm. Le mulţumim tuturor şi îi încurajăm să-şi păstreze acest bun obicei: cititul!”, a adăugat acesta.