Elevii şi preşcolarii au intrat în vacanţa de primăvară

0
408

După terminarea programului din săpotămâna “Şcoala Altfel”, elevii şi preşcolarii au intrat în vacaţa de primăvară, potrivit calendarului anului şclar 2013-2014 aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Astfel, aceştia vor fi în vacanţă în perioada 12 – 22 aprilie, urmând să se întoarcă la cursuri miercuri, 23 aprilie. Tezele din semestrul al doilea se vor susţine până la data de 23 mai. Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 21 iunie, şi se va încheia duminică, 14 septembrie. „În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice data de 5 iunie – Ziua învăţătorului, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar“, precizează MEN. Semestrul al II-lea se va încheia vineri, 20 iunie. Vacanţa de vară începe sâmbătă, 21 iunie. Tezele din semestrul al II-lea al anului şcolar 2013 – 2014 se susţin, de regulă, până la data de 23 mai. Examenele Evaluării Naţionale 2014 pentru elevii clasei a VIII-a vor începe în 23 iunie. Ordinul privind organizarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2013 – 2014 prevede că examenele vor începe cu proba scrisă la Limba si literatura română, iar pe 1 iulie vor fi afişate rezultatele finale. Examenul va fi supravegheat video şi în 2014, iar camerele vor fi instalate şi în sălile în care se descarcă subiectele, precum şi în sălile în care se evaluează lucrările scrise.

Evaluare şi la clasele mici

Potrivit MEN, în anul şcolar în curs, aceste evaluări se vor desfăşura în două sesiuni, în perioada 6 – 29 mai, după cum urmează: prima sesiune, în perioada 6 – 15 mai, iar a doua sesiune, în perioada 20 – 29 mai. Prima sesiune de evaluări va avea următorul calendar: clasa a II-a (6 mai – Limba română – scris şi citit, 7 mai – Limba maternă – scris şi citit, 8 mai – Matematică), clasa a IV-a (13 mai – Limba română – Limba maternă, 14 mai -Matematică), clasa a VI-a (14 mai – Limbă şi comunicare, 15 mai – Matematică şi Ştiinţe). MEN precizează că sesiunea a doua de evaluări este destinată elevilor care au absentat din motive întemeiate la prima sesiune. Sesiunea a doua va avea următorul calendar: clasa a II-a (20 mai – Limba română – scris şi citit, 21 mai – Limba maternă – scris şi citit, 22 mai – Matematică), clasa a VI-a (27 mai – Limbă şi comunicare, 28 mai – Matematică şi Ştiinţe), clasa a IV-a (28 mai – Limba română – Limba maternă, 29 mai – Matematică).