A încetat din viață profesorul Ion Traian Ștefănescu

0
2349

A încetat din viață, la vârsta de 78 de ani, prof. univ. dr. Ion Traian Ștefănescu, fost prim-secretar al Doljului la sfârșitul anilor 80. Ion Traian Ștefănescu a fost cel care a protejat în mai multe rânduri Universitatea Craiova, în vremuri în care aceasta avea de suferit din cauza ascensiunii forțate a echipelor sistemului: Steaua, Dinamo, Victoria, Flacăra Moreni și FC Olt. Printre momentele în care fostul lider comunist a intervenit în favoarea Științei a fost la întoarcerea în Bănie a lui Gică Popescu, plecat pentru perioada stagiului militar la Steaua, club care l-a dorit definitiv. Ion Traian Ștefănescu a aprobat instalarea ca antrenor al Științei a tânărului Sorin Cârțu, la sfârșitul anilor 80, dorindu-se reaprinderea spiritului oltenesc, după ce Universitatea Craiova intrase în sfera de influență a formațiilor favorizate de sistem.

”Iteseul”, așa cum era numit de cunoscuți, i-a garantat lui Sorin Cârțu ”că Știința nu va mai fi frate cu Steaua și Dinamo”, așa cum avea să afirme în mai multe ocazii Sorinaccio, contribuind și la salvarea statuii lui Ion Oblemenco, intrată în dizgrația unor alți lideri ai vremii. Cu zălogul dobândit din partea lui Ion Traian Ștefănescu,  Știința și-a permis ”aroganța” de a învinge în același an pe Steaua, Dinamo, Victoria și Flacăra Moreni, lucru de neconceput la acel moment, atât prin prisma valorii respectivilor rivali, dar mai ales din cauza avantajelor și protecțiilor de tot felul de care dispuneau. Evident, după 1989 Ion Traian Ștefănescu nu a mai rămas în funcție, dar echipa formată atunci de Sorin Cârțu avea să cucerească eventul, în 1991.

De asemenea, ITS a fost cel care a intervenit decisiv pentru ca statuia lui Ion Oblemenco, amplasată pe esplanada arenei ”Central” să nu dispară definitiv, deoarece fusese luată în colimator de alți lideri comuniști.

Clubul Universitatea Craiova a anunțat dispariția lui Ion Traian Ștefănescu, pe care l-a intitulat”conducător al Științei”. ”Fostul conducător al Științei de la sfârșitul anilor `80, Ion Traian Ștefănescu ne-a părăsit astăzi la vârsta de 78 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” este anunțul clubului din Bănie.

Ion Traian Ștefănescu a fost ministru al Tineretului și Sportului și vicepreședinte al Consiliului Culturii, iar înainte de a veni în Dolj a îndeplinit aceeași funcție în județul Sălaj. Absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti (promoţia 1965), Ion Traian Ştefănescu a obţinut titlul de doctor în drept în anul 1979. A fost apoi cadru didactic al Facultății de Drept din București și apoi profesor titular la Catedra de Drept a Academiei de Studii Economice. A publicat mai multe tratate în Dreptul Muncii. A publicat peste 100 de lucrări – tratate, monografii, dicționare, cursuri universitare, manuale, studii, articole. Ion Traian Ştefănescu a fost distins cu premiul “Simion Bărnuţiu” al Academiei Române (acordat în anul 1975), premiul ”Mircea Manoilescu” al Uniunii Juriştilor din România (acordat în anul 1997), premiul “Traian Ionașcu” pentru lucrarea Tratat de dreptul muncii (apărută la Editura Wolters Kluver). Anul trecut a publicat volumul ”Întâlniri cu Nicolae Ceaușescu” (Editura Mediafax).

Foto: contributors