Gorj: Polițiștii au deschis dosar penal pentru distrugere din culpă după incendiul de la Termocentrala Turceni

0
353

Conform reprezentanților IPJ Gorj, ieri, 13 martie a.c., poliţişti din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 36 de ani, din comuna Malu Mare, dispecer în cadrul Termocentralei Turceni, despre faptul că la blocul şapte al termocentralei, a izbucnit un incendiu, la dulapurile electrice de comandă. La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul I.S.U. Gorj care au intervenit pentru stingerea incendiului, intervenția fiind destul de dificilă din cauza degajărilor mari de fum. Din primele cercetări efectuate de polițiști la faţa locului, a reieşit faptul că, în urma incendiului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. Cercetările continuă pentru stabilirea cauzei şi împrejurărilor producerii incendiului. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.