„Autori români fără frontiere”

0
423

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” organizează astăzi, începând cu ora 17.00, în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”, evenimentul ”Autori români fără frontiere”. Vor fi prezenţi la bibliotecă autorii Librex, Oana Arion, Monica Ramirez şi Iulia Ioniţă pentru o discuţie despre cărţile pe care le-au scris şi personajele cărora le-au dat viaţă. Evenimentul va fi interactiv şi este dedicat celor interesaţi de literatura contemporană, de secretele care stau în spatele scrierii unei cărţi şi de o întâlnire inedită cu autoarele menţionate.

Despre autorii Librex:

Oana Arion. Născută şi crescută într-o familie conservatoare cu principii riguroase, dar având în acelaşi timp experienţa unei copilării pe care ea însăşi o descrie ca fiind “magică”, Oana Arion surprinde în paginile cărţilor sale o lume fantastică şi misterioasă, populată de creaturi magice, creaturi pe care nu o dată ne-am fi dorit să le putem întâlni în viaţa reală. Combinaţia interesantă dintre realitate şi fantezie, acompaniată de umorul debordant şi de schimbările dramatice de situaţie fac din Seria “Nemuritor” de O.G.Arion o lectură captivantă şi savuroasă.

Monica Ramirez. Absolventă a Belford University din California, cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America şi a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România cu “Asasin La Feminin”, primul volum tradus în limba română din Seria Alina Marinescu, care a apărut la editura Blue Ink Waters Press din America în ordinea care urmează: “The Unwilling Assassin”, “Whispered Identities”, “Balance of Power”, “Beyond Smoke and Shadows”, “Abyss” şi “Requiem for an Assasin”. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste: “Intimate Strangers Affair” şi “Kit Black”, precum şi thriller-ul “Blackout”. Au mai apărut în România: Seria Alina Marinescu – 6 volume, în ordinea care urmează: “Asasin la feminin”, “Identităţi secrete”, “Balanţa puterii”, “Bariere de fum”, “Abis”, “Recviem pentru un asasin”, recent publicată la editura Librex Publishing într-o nouă ediţie ce beneficiază de condiţii grafice de excepţie, Kit Black, “Cum se scrie un best-seller” – “Tehnica americană pentru a transforma o idee într-un roman de succes”, “Traficantul de Umbre”, “Seducţia apei”, Viaţă dublă la Veneţia”, “Fantoma de pe lac”. În prezent, autoarea are în lucru mai multe proiecte editoriale: “Cealaltă jumătate de vis”, un thriller/romance/fantasy, “Tranzacţii mentale”, Ghostwriter, precum şi o nouă serie de spionaj/romance, intitulată “Gemini”.

Iulia Ioniţă. A debutat în lumea literară la vârsta de şaptesprezece ani cu romanul pentru adolescenţi „Flori în păr”, publicat în luna februarie 2016 la Editura Datagroup. În luna mai a anului 2017, i-a apărut cel de al doilea roman, „Percepţii Inconştiente”, la editura Librex Publishing, un amestec de ficţiune cu mitologie, ezoterism, horror, dar şi mult mister. Continuarea, “Uşa de dincolo de viaţa”, a fost anunţată la începutul anului 2018, la aceeaşi editură. În prezent, Iulia studiază publicitate şi comunicare şi are un canal de Youtube cu peste 20.000 abonaţi.

Biroul de Presă

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”